Un bărbat de 48 de ani din municipiul Focşani este cercetat de poliţişti după ce s-a filmat în timp ce omora porumbei şi a publicat filmarea pe reţelele de socializare, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, citat de Agerpres.
„La data de 13 ianuarie, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări în vederea identificării persoanei în cauză. În urma verificărilor efectuate a fost identificat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Focşani, care a declarat faptul că ar fi sacrificat porumbeii pentru a fi consumaţi ulterior”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul s-ar fi filmat în timp ce omora porumbeii cu mâinile, unul câte unul, şi ar fi urcat filmuleţul pe reţelele de socializare.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, conform Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Dacă va fi trimis în judecată și găsit vinovat, bărbatul riscă între 2 și 7 ani de închisoare…https://hotnews.ro/politia-a-deschis-un-dosar-penal-dupa-ce-un-barbat-s-a-filmat-ucigand-porumbei-cu-mainile-goale-pentru-a-publica-imaginile-pe-retelele-de-socializare-2149759