Spre deosebire de proiecte de investiții care durează la Iași cu anii până la implementare, firma nou-înființată a fostei soții a primarului din Plugari a concesionat rapid un teren în vatra satului. Urmează amenajarea lui pentru organizarea de evenimente. Cazul pare a fi un șir de „recorduri”.
Un proiect care a implicat concesionarea rapidă a unui teren la Plugari ar trebui să dea de gândit șefilor administrației locale ieșene și celei județene și să impulsioneze propuneri similare de investiții. Dacă, la Iași, proceduri de acest fel durează luni în șir sau chiar ani până la încheierea unui contract, celor de la Plugari le-a luat mai puțin de trei luni. Care să fie secretul? La mijloc pare a fi un „ping-pong” în familie.
Practic, potrivit hotărârii Consiliului Local din comună adoptată pe 30 octombrie, o solicitare de concesionare a terenului fusese înregistrată la Primăria Plugari pe 22 septembrie. Un raport de evaluare imobiliară a terenului situat în intravilanul localității, lângă sala de sport și în apropierea sediului primăriei locale, a fost făcut o lună mai târziu, pe 23 octombrie. După încă o săptămână, proiectul de hotărâre a intrat în dezbaterea Consiliului Local, de care a trecut cu un singur vot de abținere. La Plugari sunt 11 consilieri PNL, unul PSD și unul de la AUR.
După încă mai puțin de o săptămână, pe 4 noiembrie, a fost publicat anunțul de licitație. Au fost două oferte, ne-a spus primarul Paul Mursa, câștigătoare fiind firma Sarah Concept Events SRL, deținută de Ana Maria Mursa. Este fosta soție a primarului, edilul comunei precizând că între ei este încheiat de mai mult timp un acord de separare patrimonială.
Firmă înființată în ajunul lansării licitației
Interesant este faptul că firma câștigătoare a fost înființată cu câteva zile înainte ca proiectul de hotărâre pentru concesionarea celor 3.622 mp de teren să fie adoptat în ședința CL Plugari, mai precis pe 13 octombrie.
Licitația s-a încheiat pe 12 decembrie, contractul fiind adjudecat cu prețul de la care a pornit procedura, respectiv 2076 de lei/an. Primarul ne-a spus însă că terenul – menționat în inventarul domeniului privat al comunei ca pășune – era practic un loc viran, folosit ca loc de depozitat pentru materialele de construcții utilizate în alte investiții cum e sala de sport ridicată alături. În urma construirii sălii, pământul rezultat a ajuns de asemenea pe acest teren. Momentan, cu această „încărcare”, procesul-verbal de predare/ primire a terenului respectiv încă nu a fost încheiat.
Alte concesionări de terenuri în comună, cum ar fi cele cu destinație agricolă din extravilan și parcele destinate construirii de locuințe în intravilan, verificate de Ziarul de Iași, „s-au dat” pe prețuri similare sau mai mici…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/teren-de-3-600-mp-in-centrul-comunei-concesionat-in-timp-record-firmei-fostei-sotii-a-primarului-sub-3-luni-toate-procedurile-firma-infiintata-cu-cateva-zile-inainte-de-licitatie–1827691.html