Liceul Agricol Huși, luat la ochi de conducerea orașului: „Acolo sunt 1050 de elevi, dar 1000 vor fi șomeri”
PREDICȚII SUMBRE… Liceul Agricol din Huși, școala emblematică a „orașului dintre vii”, a ajuns subiect de discuție în Consiliul Local, însă într-o notă nu tocmai… prea optimistă. Consilierul Petru Pascal, care este și membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ, a atras atenția într-una din recentele ședințe de Consiliu Local că Muzeul Viticol și Crama școlii, cele două obiective atât de invocate în însăși cartea de vizită a municipiului Huși, ar fi, de fapt, închise. Din acest punct al discuției s-a ajuns și la greutățile întâmpinate la lucrările de la clădirea principală, de pe strada „Mihail Kogălniceanu”, unde autoritățile au avut mari necazuri cu autorizația ISU și încă nu s-a anunțat dacă a fost între timp obținută sau nu. Nu au fost „iertată” nici conducerea instituției, care nu ar fi chiar promptă în colaborarea cu primăria și de aceea lucrările ar merge mai greoi la această instituție.
Pe ordinea de zi a fost supus aprobării proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici actualizați pentru realizarea obiectivului de investiții „Colegiul Agricol Dimitrie Cantemir Huși – Scoală 9 Europeană sustenabilă pentru agricultura viitorului”, accesat în cadrul PNRR (…), pe segmentul privind transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare, în cadrul apelului de proiecte „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol”. Consilierul Petru Pascal a ținut să facă anumite precizări, mai cu seamă că a fost și desemnat să reprezinte Consiliul Local, în Consiliul de Administrație al școlii. „Da, aici aș vrea să fac un comentariu, apreciez acest proiect, este important pentru Liceul Agricol Huși, numai că este pe departe ceea ce se pretinde că ar fi un liceu european. Sunt două obiective acolo, pe care le știm cu toții, este vorba de Crama de degustări și de Muzeul Viticol, dar ce se întâmplă, domnule primar, de sunt închise? Faceți o evaluare. Și părerea mea este că ar trebui să îl introducem într-un circuit turistic, este păcat să stea închis”, a spus consilierul Petru Pascal. Primarul Ciupilan i-a răspuns, făcând referire la faptul că acele construcții au un anumit risc seismic și, din această cauză, finanțările se obțin mai greu pentru ele. „Tot ce a fost cu grad seismic la Liceul Agricol, ce putea fi accesat, au fost atrase finanțări, dar acolo sunt trei (clădiri, n.r.) cu grad seismic ce nu pot fi finanțate. Au mai fost o dată pe linie de modernizare, cu cramă, cu tot, dar deocamdată… O să vedem la anul dacă se modifică ceva, dacă nu, o să trebuiască să facem o evaluare din punct de vedere seismic, să vedem care se încadrează, iar Crama de degustări era încadrată pe un alt proiect care nu a trecut, inclusiv cu linia de îmbuteliere”, a explicat primarul.
Primăria, supărată pe conducerea Liceului Agricol: „Am făcut o investiție importantă acolo și nu au vrut să pună la dispoziție o femeie de serviciu pentru curățenie
„Aș mai avea o problemă. Liceul Agricol, întrucât este singurul liceu din județ cu acest profil, cum știți cu toții, și care ar avea un potențial enorm pentru locuri de muncă în ce privește mecanizatori, în domeniul horticol, să știți că au două tractoare din anii 1975-1980, nefuncționale. Ce să învețe copiii pe tractoarele alea? Au 1050 de elevi, cred că peste 1000 vor fi șomeri”, a mai spus consilierul Petru Pascal. „Au o fermă de 30 de hectare, care, normal, este dată pentru material didactic. Și asta ar trebui să facă, dar ei fac și comerț, cu alte cadre, cu alți muncitori, și atâta timp cât nu au profit și au niște cheltuieli în cadrul liceului, pe utilități și pe altele… Dar așa se pune tot timpul problema, haideți să o eficientizam! Am vorbit cu doamna director, dar… “, a spus primarul Ioan Ciupilan. Și dacă tot a venit vorba despre conducerea școlii, primarul Ciupilan a dat o explicație și la întrebarea unui consilier, despre clădirea centrală a liceului, cea de pe strada „Mihail Kogălniceanu”, care în 2025 a fost în renovări.: „Vreau să vă mai spun un singur lucru. Am avut o investiție, s-au făcut modificări, s-au făcut investiții în mobilier nou, iar dumnealor de la Liceul Agro nici măcar nu vor să asiste, să pună la dispoziție o femeie de serviciu pentru curățenie. A trebuit ca personalul din Primărie să monteze acel mobilier. Am făcut-o și pe asta, le-am montat centrala, am dat drumul, iar din punctul meu de vedere, ISU Vaslui nu are ce să îmi mai ceară, ca să nu ne elibereze autorizația. La una din vizitele în teren s-a legat de o conductă care venea de la Cuza. Am rugat-o pe doamna director să deschidă la 1 Decembrie 2025, nu a vrut, apoi am rugat-o măcar când încep copiii școala, în 2026. Dacă nu, va trebui să luăm măsuri”, a spus primarul Ciupilan, vizibil supărat pe actuala conducere a Liceului Agricol. „Este păcat, pentru că este emblema orașului, orașul dintre vii, Liceul Agricol cu Crama de degustări, cu Muzeul Viticol. Și ar trebui totuși să insistăm”, a fost de părere consilierul Petru Pascal.