Oțetul de mere pus în apa consumată de găini nu ajută la ouat. Dozat corect, contribuie doar la digestie și dezinfectarea apei
MIT DESFIINȚAT… Oțetul de mere este adesea prezentat, în gospodării și pe internet, ca un remediu universal pentru găini: le-ar face să ouă mai mult, le-ar vindeca de diverse boli și le-ar „întări” peste noapte. În realitate, lucrurile sunt mult mai simple și, mai ales, trebuie puse în context. Oțetul de mere nu este un medicament și nu are efecte miraculoase asupra producției de ouă. Folosit corect, însă, poate avea un rol util, strict legat de digestie și de igiena apei de băut.
Contrar miturilor răspândite, adăugarea oțetului de mere în apa găinilor nu le stimulează direct ouatul. Numărul de ouă este influențat în principal de factori precum genetica, lumina, alimentația echilibrată, starea de sănătate și nivelul de stres. Nici bolile nu sunt vindecate cu oțet, iar în caz de afecțiuni reale, intervenția veterinară rămâne esențială. Rolul real al oțetului de mere este altul. Acesta ajută digestia prin acidifierea ușoară a tractului digestiv, favorizând o mai bună descompunere a hranei. Este util mai ales în perioadele reci, iarna, când digestia păsărilor devine mai lentă, sau în momentele în care se schimbă hrana. Trecerea bruscă de la un tip de furaj la altul poate provoca tulburări digestive ușoare, iar oțetul de mere poate ajuta organismul găinilor să se adapteze mai ușor. Un alt beneficiu real este legat de apa de băut. Oțetul de mere contribuie la reducerea încărcăturii bacteriene din apă, mai ales atunci când adăpătorile nu pot fi igienizate zilnic. Acidifierea ușoară a apei creează un mediu mai puțin favorabil dezvoltării anumitor bacterii, ceea ce poate reduce riscul problemelor digestive minore. Trebuie avut totuși grijă ca acidifierea să nu fie exagerată, pentru a nu distruge mucoasa digestivă a păsărilor.
Dozajul corect. Oțetul de mere trebuie folosit cu măsură
Aici intervine însă un aspect extrem de important: dozajul. Oțetul de mere trebuie folosit cu multă măsură. Doza recomandată este de maximum 1 ml de oțet la 1 litru de apă, administrat de cel mult două ori pe săptămână, nu zilnic și nu în cantități mai mari. Folosirea excesivă poate avea efecte negative, producând prin iritație, inflamație locală ce poate altera echilibrul păsărilor sau să le facă mai sensibile la boli. De asemenea, apa acidifiată permanent poate duce la scăderea consumului de apă și la dezechilibre digestive. În concluzie, oțetul de mere nu este o soluție miraculoasă și nu trebuie folosit ca tratament. Privit realist, este doar un adjuvant ocazional, util pentru digestie și igiena apei, atunci când este administrat corect și cu moderație. Ca în multe alte cazuri din gospodărie, diferența dintre beneficiu și problemă stă în doză și în așteptările realiste.