Ziua de 24 Ianuarie este zi de sărbătoare națională, fiindcă este o zi care vorbește direct despre noi și despre istoria noastră. Pentru Vaslui, Unirea Principatelor are o greutate aparte. Alexandru Ioan Cuza, primul domn al României moderne, s-a născut pe aceste meleaguri, la Bărboși, în județul Vaslui. Alături de el a stat Elena Cuza, o femeie discretă și puternică, care și-a trăit copilăria la conacul familiei din Solești. Unirea din 1859 este, așadar, strâns legată de acest județ, iar multe dintre discuțiile unioniștilor s-au făcut în conacul de la Solești, azi o ruină. Istoria privește mereu la marile personalități și urmărește faptele celor mari, însă istoria a fost scrisă și de către cei mai puțin vizibili. Așadar, pentru această zi specială am hotărât să scriem mai mult despre Doamna Elena Cuza și despre ultimul ei drum prin județul pe care l-a iubit atât de mult, încât l-a ales drept locul în care să se odihnească veșnic. Unirea Principatelor din 1859 a fost drumul către o Românie modernă
La mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul marilor schimbări europene, pe teritoriul moldovenesc și muntean prindea aripi idealul unirii Moldovei cu Țara Românească. Revoluția de la 1848 ridicase steagul conștiinței naționale, iar după Războiul Crimeii (1853-1856) și Convenția de la Paris (1858), românii au găsit oportunitatea de a-și hotărî soarta. Astfel, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei la Iași, iar câteva săptămâni mai târziu, pe 24 ianuarie 1859, același Cuza a fost ales și ca domn al Țării Românești, la București. Această dublă alegere, un act curajos și ingenios al liderilor vremii, a înfăptuit Unirea Principatelor, cunoscută drept Mica Unire. Pentru oamenii de rând adunați sub flamurile tricolore, momentul a însemnat împlinirea unui vis, demonstrând unitatea și determinarea românilor de a fi un singur popor, sub un singur conducător. Unirea din 1859, deși la început o uniune personală sub domnia lui Cuza, a fost recunoscută treptat de marile puteri ale vremii și a pus bazele statului român modern. Alexandru Ioan Cuza, devenit simbol al speranței naționale, nu a dezamăgit așteptările, în scurta sa domnie (1859-1866) a inițiat reforme profunde în aproape toate domeniile. A înfăptuit secularizarea averilor mănăstirești, a modernizat administrația și armata, a pus bazele sistemului de învățământ modern și, mai ales, a realizat reforma agrară prin împroprietărirea țăranilor. Prin aceste reforme, Cuza a așezat temelia României moderne, cu instituții noi și mecanisme economice ce au propulsat țara pe calea progresului. Deși domnia sa a fost întreruptă în 1866, viziunea și faptele lui au pregătit drumul către independența de stat (dobândită în 1877) și către Marea Unire de mai târziu.
Domnul principatelor unite era vasluian
Cuza rămâne, așadar, una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei noastre și o personalitate emblematică a județului Vaslui. Moșia familiei sale de la Bărboși, unde și-a petrecut o parte din copilărie, este mărturia legăturii sale cu aceste locuri. Iar alături, în umbra istoriei, se afla mereu Elena Doamna, soția sa, despre care s-a spus că a fost „femeia ideal de bună și modestă”. Discretă și blajină, Elena Cuza s-a remarcat nu prin ieșiri publice, ci prin fapte de generozitate. Contemporanii o iubeau pentru acțiunile ei caritabile, mai cu seamă față de copiii orfani, de văduve și de toți cei nevoiași pe care i-a ocrotit de-a lungul vieții. În anii de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza, Doamna Elena a patronat azile de caritate (unul dintre ele, Azilul „Elena Doamna” din București, îi purta numele) și a cîștigat respectul marilor personalități ale vremii și afecțiunea poporului deopotrivă. Cu figura ei mărunțică, mereu îmbrăcată modest și cu privirea caldă, Elena Cuza întruchipa bunătatea. Această prezență morală puternică, deși adesea în umbră, a lăsat o impresie ce avea să se vadă pe deplin abia la sfârșitul vieții sale.
Elena Cuza – demnitate și simplitate până la capăt
La aproape o jumătate de secol după actul Unirii, într-o dimineață liniștită de primăvară a anului 1909, vestea trecerii în neființă a Elenei Cuza s-a împrăștiat cu repeziciune și a îndoliat întreaga țară. Doamna Elena s-a stins din viață în ziua de 2 aprilie 1909, dis-de-dimineață, în locuința sa din Piatra Neamț, la vârsta de 84 de ani. La căpătâiul ei se aflau fratele, Theodor Rosetti, și cîțiva apropiați, însă glasul ei cald amuțise de două zile, răpus de agonie, înainte ca sufletul să-i zboare la cer. Chiar și în acele clipe de cumpănă, Elena Doamna a rămas credincioasă principiilor sale de simplitate și modestie, ea însăși ceruse să fie înmormântată fără fast, în cel mai simplu mod cu putință, cu dricul săracilor, cu un singur preot și fără niciun fel de pomană. În plus, dorise să-și doarmă somnul de veci în pământul atât de drag al Vasluiului, la Solești, alături de părinții ei, și nu într-o criptă boierească somptuoasă de la oraș.
Prima Doamnă a lăsat cu limbă de moarte să nu îi fie organizate la moartea ei funeralii naționale
La auzul veștii, autoritățile statului au hotărât imediat organizarea unor funeralii naționale, fastuoase, pe măsura rangului pe care Elena Cuza îl avusese ca Primă Doamnă a României. Însă familia Rosetti a intervenit pentru a onora întocmai dorința răposatei, s-a comunicat guvernului că Elena lăsase cu limbă de moarte să fie înhumată cu cea mai mare modestie, refuzând orice paradă oficială sau ceremonie grandioasă. A fost preferată astfel simplitatea dorită de ea, în locul unui protocol fastuos. Numeroase orașe din țară și-au arătat compasiunea purtând doliu până la înmormântare, semn al respectului deosebit pe care Elena Cuza și-l cîștigase în sufletele oamenilor simpli și ale personalităților deopotrivă.
Trupul neînsuflețit al Primei Doamne a fost adus acasă într-un sicriu simplu din lemn de nuc
Trupul neînsuflețit al Elenei Cuza a fost așezat într-un sicriu simplu din lemn de nuc, pe care ilustra Doamnă și-l comandase ea însăși din timpul vieții. Salonul casei din Piatra Neamț a devenit neîncăpător, zeci și sute de oameni, de la văduve și orfani pe care îi ajutase Domnița, până la notabili și simpli cetățeni, au venit să-și ia rămas bun, îngenunchind în fața catafalcului. În după-amiaza zilei de 3 aprilie 1909, orice forfotă a încetat pe străzile Pietrei. Locuitorii, de la mic la mare, au inundat străzile, formând un alai, hotărîți s-o însoțească până la gară. Când dricul simplu, încărcat cu coroane de flori modeste, a pornit încet la drum, clopotele vechii biserici Sf. Ioan au început să bată prelung a jale.
Trupul Doamnei Cuza, transportat cu trenul până la Vaslui
În seara de 3 aprilie, conform celor stabilite, un tren special a preluat sicriul Elenei Cuza din gara Piatra Neamț pentru a-l duce la Vaslui, de unde cortegiul avea să continue spre Solești. În zorii zilei de 4 aprilie 1909, la ora 6 dimineața, trenul a sosit în Gara Vaslui. Aici, la Vaslui, inima vechii Moldovei, aștepta deja o mare de oameni și oficialități. Pe peron se afla generalul Constantin Prezan, trimisul special al Regelui Carol I, venit să reprezinte Casa Regală la ceremonie. Generalul a depus o coroană de flori pe sicriul acoperit cu drapel, având inscripția simplă: „Regele – Domniței Elena”. Alături, prefectul județului Vaslui, primarul orașului și alte oficialități au depus coroane. Venise și o delegație de la București, în frunte cu un consilier comunal, aducând o coroană din partea Capitalei. De asemenea, studenți de la Iași, conduși de reputatul istoric A. D. Xenopol, autorul unei istorii a domniei lui Cuza Vodă, se aflau de față alături de profesori și reprezentanți ai societăților culturale și de binefacere. Gara mică din Vaslui era copleșită de această prezență numeroasă, însă totul se desfășura într-o liniște totală. La dorința expresă a familiei, niciun discurs oficial nu a fost rostit la sosire, s-a considerat că tăcerea este cel mai potrivit omagiu. Se făcuseră rugăminți insistente să se permită măcar profesorului Xenopol să rostească câteva cuvinte în fața sicriului, dată fiind legătura sa cu memoria lui Cuza. Familia Elenei Cuza a refuzat, amintind tuturor că acesta fusese angajamentul luat față de răposată, să nu i se aducă elogii publice și să nu se transforme funeraliile ei într-o tribună.
De la Vaslui, sicriul cu Prima Doamnă a fost dus la Solești. În urma carului funerar au mers: Theodor Rosetti, rudele din familia Sturdza și Cantacuzino, generalul Prezan și A. D. Xenopol
SUITĂ ÎNDOLIATĂ…După scurta ceremonie de primire în gară, sicriul a fost ridicat pe umerii membrilor familiei și a celor apropiați și așezat pe un car funebru simplu, tras de cai. În acea dimineață mohorâtă de primăvară, Vasluiul părea încremenit în doliu. Cortegiul funerar s-a pus în mișcare părăsind gara, îndreptându-se agale spre Solești, traversând încet străzile orașului. Clopotele tuturor bisericilor din Vaslui au început să bată, vestind comunității că o fiică a ținutului își urmează ultimul drum. Alaiul era deschis de preoți cu cruci și prapuri, urmați de carul funebru. În urma sicriului mergeau pe jos, membrii familiei îndoliate, fratele Theodor Rosetti, sprijinit de cîțiva apropiați, și rudele din familia Sturdza și Cantacuzino. În preajma lor, ținând pasul, generalul Prezan (trimisul regelui Carol), prefectul Vasluiului, primarul orașului, profesorul A. D. Xenopol și alți intelectuali, precum și o delegație specială a Azilului „Elena Doamna” din București (instituție de caritate ce purta numele răposatei), condusă de doamna Străjescu. În spatele demnitarilor se întindea un puhoi de oameni simpli: țărani, orășeni, tineri și bătrâni.
La Solești, cortegiul așteptat de o mulțime de țărani
ADORATĂ ÎN SATUL NATAL… La intrarea în satul Solești, cortegiul a fost întâmpinat de o mulțime imensă de țărani adunați din satele dimprejur, așteptând sosirea Elenei Doamna. La conacul Rosetti-Solescu, locul unde Elena copilărise odinioară, totul era pregătit pentru ceremonia de îngropare în cadru strict familial, așa cum se dorise. Sicriul a fost purtat în mica biserică a satului Solești, ctitorită de familia ei, și a fost așezat în fața altarului. La ceasul prânzului, în jurul orei 12, sicriul Elenei Cuza a fost ridicat și purtat spre locul de veci, un mormânt simplu săpat alături de cel al mamei sale, Ecaterina (Catinca) Rosetti, în cimitirul familiei de lângă biserică. Cîțiva țărani mai în putere au dat o mână de ajutor la așezarea sicriului în groapă. În acele clipe finale ale ceremoniei de la Solești, un ultim gest de generozitate al Elenei Cuza avea să fie făcut. Conform dorinței lăsate de ea înainte de moarte, familia a împărțit bani tuturor țăranilor prezenți.
Mesajul fratelui Elenei Cuza, Theodor Rosetti, către regele Carol
La finalul slujbei, Theodor Rosetti, fratele doamnei, a ținut să mulțumească tuturor celor prezenți pentru omagiul adus surorii sale. El s-a adresat în mod special generalului Prezan, rugându-l să transmită mulțumiri Regelui Carol din partea familiei pentru grija și respectul arătate față de Elena Cuza în aceste momente grele. De asemenea, a mulțumit autorităților locale și tuturor delegaților veniți, dar și sutelor de țărani și orășeni adunați, pentru dragostea și respectul cu care au înconjurat memoria răposatei. Astăzi, la ceas aniversar al Unirii Principatelor, vasluienii ar trebui să își amintească cu mândrie de Alexandru Ioan Cuza, fiul județului care a unit țara, dar și de Elena Doamna, femeia blândă și puternică, al cărei destin s-a împletit cu destinul țării. Iar județul Vaslui se poate considera, pe bună dreptate, nu doar martor, ci și părtaș la această poveste națională: Unirea din 1859.
