Local

Noua directoare a Școlii Gimnaziale din Băcești, Cristina-Maria Bucur, și-a dat demisia doar după trei zile de la preluarea funcției

DECIZIE… Directoarea Școlii Gimnaziale din Băcești și-a dat demisia. Numită în funcție săptămâna trecută, Cristina-Maria Bucur a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Vaslui că renunță la mandat din motive de sănătate. Potrivit unor surse, tensiunile din școală, apărute ca urmare a nemulțumirilor fostei directoare, Elena Zota, și-au pus amprenta asupra stării sale de sănătate. I s-au reactivat anumite probleme medicale și a fost nevoită să se interneze în spital. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui s-a întrunit ieri pentru a discuta demisia directoarei Bucur. “Am luat act de demisia doamnei directoare și vom relua procedura privind numirea prin detașare în interesul învățământului. În perioada următoare vom anunța toate detaliile, astfel încât cadrele didactice interesate să își poată depune dosarele”, a precizat inspectorul general, prof. Cristiana Botan.

Elena Zota a câștigat duelul din școală chiar înainte de soluționarea contestației

Reamintim că fosta directoare Elena Zota a contestat decizia Inspectoratului Școlar Județean de a o numi pe profesoara Cristina-Maria Bucur în funcția de director al Școlii din Băcești. Aceasta a reclamat că reprezentanții ISJ nu ar fi tinut cont de propunerea făcută de Consiliul de Administrație al Școlii din Băcești, și anume aceea ca postul de director să fie ocupat în continuare de ea. „Eu eram singura propunere pe care C.A. al I.S.J. Vaslui trebuia s-o valideze și s-o aprobe, însă la propunerea insistentă a inspectorului general Ana-Cristiana Botan, în mod nejustificat și fără acoperire de procedură, s-a numit în funcția de director prof. Bucur Cristina- Maria”, a spus profesoara Elena Zota. De cealaltă parte, inspectorul general al ISJ a explicat că nu s-a încălcat absolut deloc procedura, că nu putea să restricționeze dreptul celorlalte cadre didactice de a se înscrie pentru postul de director la Școala din Băcești, chiar dacă nu și-au exprimat intenția aceasta în Consiliul de Administrație al școlii, si că în spatele deciziei de a nu o mai detașa în funcție pe profesoara Elena Zota se află o serie de probleme la nivelul managementului școlii, despre care nu a dorit să vorbească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button