MoldovaVrancea

Jandarm cercetat pentru că ar fi furat din hipermarket

în ciuda unei filmări dintr-un supermarket, procurorii au ajuns la concluzia că fapta reclamată de angajaţii de la securitate nu există

Un set de ştergătoare pentru autoturism a fost ispita pentru jandarmul care s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat la începutul lunii trecute. Sorin C., subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a fost oprit după ce achiziţionase mai multe produse dintr-un hipermarket din Focşani, fiind suspectat că a schimbat un set de ştergătoare de o valoare mai mare cu altele mai ieftine. Angajaţii din echipa de securitate a magazinului l-au oprit pe jandarm chiar după ce acesta trecuse de casă, i-au luat produsele aflate în coşul de cumpărături şi le-au confruntat cu bonul. La verificări a reieşit că ştergătoarele auto cumpărate costau aproape dublu faţă de preţul plătit de subofiţerul jandarm. Conform procedurii, cel suspectat de furt a fost preluat de un echipaj de poliţie şi a dat declaraţii despre cele întîmplate. Conform unor surse din rîndul anchetatorilor, acesta a negat cu vehemenţă că ar fi fost autorul faptei pînă cînd a vizionat înregistrarea camerelor de supraveghere, după care şi-a mai nuanţat atitudinea. Săptămîna trecută, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Focşani au soluţionat dosarul în care au decis neînceperea urmăririi penale pentru că fapta reclamată nu există. “Din cercetări a reieşit că învinuitul în cauză a cumpărat din magazinul respectiv produsele pentru care a plătit un preţ. La verificări a reieşit că produsele ar fi fost mai scumpe însă nu el a fost persoana care le-ar fi schimbat”, a precizat Luminiţa Dogaru, prim procurorul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Focşani. Jandarmul le-a povestit cu nonşalanţă colegilor cele întîmplate şi, conform unora dintre ei, în particular, subofiţerul ar fi recunoscut că s-a învîrtit cam mult pe lîngă ştergătoare. Ancheta a concluzionat însă altceva. Şefii jandarmului aflaseră de incident şi l-au susţinut pe subordonat. “Am purtat o discuţie şi mi-a spus că nu este de vină. Din cîte ştiu eu, a primit neînceperea urmăriririi penale”, ne-a declarat colonelul Daniel Catrangiu, şeful jandarmilor vrînceni, chiar în ziua în care procurorul de caz dăduse soluţia în acest caz.

www.ziaruldevrancea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button