Local

Un bărbat din Gherghești și-a găsit sfârșitul în fântâna din propria curte (FOTO)

GHINION… Un bărbat din comuna Gherghești, localitatea Chetrosu, în vârstă de 63 de ani, și-a găsit sfârșitul în fântâna din curtea casei sale. În urmă cu câteva zile, acesta a fost la muncă, după care a consumat alcool într-o cantitate însemnată. Suficientă cât să-l facă să nu mai aibă control asupra … direcției de mers. A vrut să se “odihnească” pe capacul fântânii din ogradă, dar acesta a cedat și bărbatul s-a prăbușit în fântâna adâncă de 4-5 metri, plină cu apă până la jumătate. Până să vină pompierii, omul și-a dat obștescul sfârșit. Un vecin a anunțat la 112 că omul a căzut în fântână și că nu ar mai fi în viață. Un echipaj medical de la Stația de Ambulanță Vaslui, substația Bârlad, a ajuns în zonă.

„Ambulanța din Bârlad a fost solicitată să intervină în localitatea Chetrosu, pentru un bărbat de 63 de ani pe care familia l-a găsit căzut în fântână. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat din nefericire decesul. Semnele morții erau instalate, astfel încât nu s-a mai putut face nimic pentru a salva această persoană”, a precizat Dan Ungureanu, medicul purtător de cuvânt de la SAJ Vaslui.

„La sosirea echipajelor a fost găsită o persoană căzută în puț și s-a procedat la extragerea acesteia. Din păcate, persoana era decedată. Circumstanțele producerii acestui nefericit eveniment sunt cercetate de colegii polițiști.”, a precizat Marius Stanciu, purtător d ecuvânt al ISU Vaslui.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button