spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

A încălcat ordinul de protecție: și-a bătut nevasta, a furat din casă și a ajuns la închisoare!

- Advertisement -

VIOLENT… Un bărbat de 53 de ani, din comuna Zorleni, este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni: „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, „violență în familie”, „furt”, „distrugere” și „amenințare”. Vasile G. a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Sentința dată de judecătorii bârlădeni a fost contestată de inculpat, urmând ca Tribunalul Vaslui să soluționeze contestația.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 53 de ani, Vasile G., din localitatea Zorleni, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violență în familie, furt, distrugere și amenințare. Polițiștii bârlădeni au stabilit că, în perioada 5 – 11 iunie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi agresat-o și amenințat-o pe concubina sa (45 de ani, din Zorleni). Totodată, acesta ar fi sustras mai multe bunuri electrocasnice și ar fi distrus geamuri de la locuința comună. În data de 5 iunie 2021, ca urmare a sesizării formulate de către persoana vătămată, polițiștii au emis împotriva bărbatului un ordin provizoriu de protecție, prin care acesta era obligat să părăsească locuința comună și să păstreze o distanță de 500 de metri față de aceasta. Totodată, în data de 9 iunie, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului cercetat, pentru o perioadă de 2 luni.

„Având în vedere faptul că acesta avea cunoștință despre obligațiile stabilite de către polițiști și de către instanța de judecată, prin emiterea ordinelor de protecție, prin care era obligat să păstreze distanța față de persoana vătămată și față de domiciliu, bărbatul a încălcat, în mod repetat și cu bună știință, prevederile ordinului de protecție. În data de 11 iunie, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, în cursul zilei de 12 iunie, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, a menționat Bogdan Gheprghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.