A murit creatorul de modă Marc Bohan, director artistic al casei Dior timp de 30 de ani
Creatorul de modă Marc Bohan, director artistic al casei Dior timp de aproape 30 de ani (1961-1989), a murit miercuri la vârsta de 97 de ani, a anunţat vineri celebra casă de modă franceză, deţinută de gigantul de produse de lux LVMH, relatează AFP. „Timp de aproape 30 de ani, el a vegheat cu un infinit respect imensa moştenire creativă lăsată de Christian Dior, pe care a ştiut să o interpreteze atât în colecţiile sale haute couture, cât şi în cele pręt-a-porter”, a declarat patronul LVMH, miliardarul Bernard Arnault, într-un comunicat transmis AFP și citat de Agerpres. „Dacă această flacără vie a exigenţei creative şi artizanale franceze, pe care a menţinut-o cu răbdare, continuă să strălucească astăzi în întreaga lume, este în mare măsură datorită lui”, a mai spus el.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/moda/a-murit-creatorul-de-moda-marc-bohan-directorul-artistic-al-casei-dior-timp-de-30-de-ani-2498375