spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

A murit strivitã de cãruta în care transporta lemne

- Advertisement -

TRAGIC Luni seara, în jurul orei 19.00, o femeie în vârstã de 36 de ani, din satul Mireni, comuna Coroiesti, si-a gãsit sfârsitul în mod tragic, dupã ce a fost strivitã de propria cãrutã într-o pãdure, în timp ce aduna lemne. Conform declaratiilor unor martori, totul s-a petrecut fulgerãtor. Irina Doru se întorcea spre casã, iar la un moment dat, din cauza greutãtii, cãruta a cedat. Caii s-au speriat si au tras cu putere, luând-o prin surprindere pe femeie, care s-a dezechilibrat si a cãzut sub rotile atelajului încãrcat cu lemne. În stare criticã, aceasta a fost transportatã pe brate de un consãtean pânã în satul Mireni. Aici a bãtut la poarta primei case si cu sprijinul proprietarului au chemat o ambulantã. 20 de minute mai târziu cadrele medicale au încercat sã-i acorde primul ajutor si sã o stabilizeze pentru a putea fi transportatã la Bârlad. Din cauza hemoragiei interne, femeia a decedat în drum spre spital. „Incidentul s-a petrecut într-o pãdure din apropierea localitãtii Mireni, comuna Coroiesti. O femeie, în vârstã de 36 de ani, s-a dezechilibrat si a cãzut din cãrutã, fiind strivitã sub greutatea acesteia. Cadrele medicale de pe ambulantã au încercat sã o stabilizeze, iar apoi sã o transporte la spitalul din Bârlad, însã pe drum pacienta a intrat în stop cardio-respirator si a decedat, a declarat agent principal Alina Tonicã, din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui. Tragedia a lãsat doi copii fãrã mamã, o fetitã de 8 ani si un bãiat de 9 ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.