SĂRBĂTOARE… În cea de-a treia seară a Festivalului “Hora din străbuni” a venit rândul altor nouă ansambluri să urce pe scena din Teatrul de Vară: Rapsodia Vasluiului, Datina (Negrești), Soleștenii, Rapsodii Iveștilor, Codrenii (Târzii), Struguraș și Hora de la Prut din Republica Moldova, Thuringer din Germania și Rifac din India. Un adevărat maraton de cântec, dans și voie bună, desfășurat pe parcursul a trei ore. N-au lipsit nici momentele speciale, dedicate altor culturi. Spre exemplu, moldovenii de peste Prut, sub îndrumarea Ninei Pricladova, au adus un omagiu culturii ucrainiene. Aceștia au prezentat vasluienilor un dans ce a redat povestea unui popor care chiar și în vremuri dificile a știut să-și păstreze bucuria, mândria și legătura cu rădăcinile.
Tot în cea de-a treia seară a festivalului a urcat pe scenă și Denis Peter, un tânăr de orgine română, membru al Ansamblului Turinger Rudolstadt. Acesta a plecat din Timișoara împreună cu familia pe când avea doar trei ani, iar acum urmează să împlinească 18 ani. Mai are doi frați mai mici care dansează în același ansamblu, dar la grupe de copii mai mici. Denis Peter și-a făcut întrarea în festival cu un monolog în limba română: “Cinstiți, respectabili, prevăzători și înțelepți. Domnii judecători, primari și sfetnici, eu și tovarășii mei dorim domniilor voastre o zi bună și binecuvântată”. Ulterior, la finalul reprezentațiilor, acesta și-a exprimat bucuria de a fi prezent la festival: “Mă simt bine că sunt în România. Sunt bucuros că și colegilor mei le place aici, le place mâncarea tradițională, și locurile de aici. E o mândrie pentru mine să fiu aici, chiar dacă nu sunt din partea aceasta a locului, e frumos că văd și alte părți ale României”, a spus Denis Peter.
Și indienii i-au uimit pe vasluieni atunci când au fost îndemnați să facă un gest: “bateți din palme”. Aceștia au avut un moment scurt, de doar 13 minute, însă de efect. Nu au lipsit, desigur, celebrul dans punjab.
Program ateliere de dans, marți, 5 august
Ora 18.00 – Centrul civic – India(participă România și Germania)
Ora 18.30 – Centru civic – România*(maestrul Marin Barbu va preda elemente din jocul călușului) – participă India și Germania
Ora 19.00 – Teatrul de Vară(esplanadă) – Germania(participă România și India)
* România va fi reprezentată de coregrafii Marin Barbu(Nea Mărin) și Virginel Solomon, respectiv de Ansamblurile Hora Vasluiului și Trandafir de la Moldova din Huși.
Atelierele de la orele 18.00 și 18.30 se vor desfășura în Centrul Civic.
Spectactol în Teatrul de Vară
Ora 19:30: Plaiurile Prutului (Drânceni), Rândurile (Muntenii de Sus), Cimpoierii și Floricica (Perieni), Misina (Ungaria), Tres Cuartos Danza (Columbia) și Sphinx (Egipt).
Imagini din cea de-a treia seară a Festivalului „Hora din străbuni”
Ce atmosfera plăcută ,ce oraș curat ,fara poluare chiar as vrea sa locuiesc în Vaslui un loc minunat.
Felicitări autorităților locale m-am simțit foarte bine zilele astea.