A ucis din dragoste și a fost iertat! Cum s-a scris cea mai scandaloasă crimă din Vasluiul de altădată

O CĂSNICIE TIMPURIE ȘI ÎNCEPUTUL TRAGEDIEI… În vara anului 1897, liniștea satului Oțeleni a fost spulberată de un lanț de evenimente cutremurătoare: o crimă pasională, un proces controversat și o răzbunare pusă la cale de săteni. Cazul real, desprins parcă dintr-un roman, a șocat opinia publică a vremii. În cele ce urmează, reconstituim această poveste dramatică, bazându-ne pe relatările ziarului „Opinia” din iunie 1897.

Gheorghe Munteanu era un tânăr sătean de 18 ani din Oțeleni, cunoscut ca fiind oarecum nechibzuit. La doar 18 ani s-a căsătorit cu Anica, o fată de numai 15 ani, considerată cea mai frumoasă din sat. Însă căsnicia lor timpurie avea să fie încercată curând de împrejurări nefavorabile. După trei ani de la nuntă, în 1894, Gheorghe Munteanu a fost recrutat în armată. Dornic de aventură și de a-și părăsi pentru o vreme viața conjugală, el nu a menționat comisiei de recrutare că era însurat, acceptând să își facă stagiul militar departe de casă. A fost trimis la București, în Regimentul II Geniu, și timp de trei ani a revenit acasă doar de două ori, în concedii scurte de câte 8 zile. În absența îndelungată a soțului, tânăra Anica a rămas singură. Avea doar 18 ani când Munteanu a plecat, iar singurătatea a împins-o spre relații extraconjugale. Primul care i-a făcut curte a fost chiar ajutorul de primar al satului, Scurtu. Conform relatărilor, Scurtu nu s-a dat în lături de la abuz de putere: se spune că acesta îi închidea Anicăi vitele în grajdul primăriei și refuza să i le elibereze decât în schimbul favorurilor. Practic constrânsă, Anica a cedat insistențelor lui Scurtu. Cu timpul însă, tânăra a schimbat mai mulți amanți. În octombrie 1896, când Gheorghe Munteanu s-a întors acasă după liberarea din armată, Anica avea deja o relație cu un alt vecin, pe nume Neculai Dumitriu, un gospodar însurat din sat și tatăl unui copil. Între Anica și Dumitriu se înfiripase o legătură amoroasă în toată regula. 

Soțul înșelat știa totul – și a profitat material

Surprinzător, Gheorghe Munteanu era la curent cu infidelitățile soției sale încă din perioada când se afla la București. El primise anonime prin care era informat despre relația Anicăi cu Dumitriu. Întors în sat, departe de a reacționa violent sau măcar a-și certa soția, Munteanu a adoptat o atitudine oportunistă: a tolerat relația adulterină și chiar a profitat de ea. Mai exact, a început să împrumute bani de la amantul soției sale. Neculai Dumitriu, fie din rușine, fie din dorința de a-l ține pe Munteanu departe de gospodăria lui, i-a oferit acestuia diferite sume de bani și bunuri. Acest triunghi amoros, soțul, soția și amantul care finanța practic bunăstarea soțului, a continuat doar până când răbdarea lui Neculai Dumitriu a ajuns la capăt. 

Asasinatul din noaptea de 4 iunie

Totul a culminat în iunie 1897, când relațiile tensionate dintre cei trei s-au transformat într-o tragedie sângeroasă. În seara de 4 iunie 1897, Gheorghe Munteanu a fost asasinat cu sânge rece. Versiunile asupra modului în care s-a petrecut crima diferă între mărturia inițială a criminalului și teoria acuzării din proces. Iată versiunea lui Neculai Dumitriu (varianta apărării): Acesta a susținut la început că, într-o zi în care el și Munteanu au mers împreună în pădure după lemne, ar fi izbucnit o ceartă spontană între ei. Cearta ar fi degenerat, iar Dumitriu l-a împușcat pe Munteanu în pădure, din impuls, fără premeditare. După patru luni de detenție în care a negat totul, Dumitriu a mărturisit în cele din urmă că el este autorul omorului, afirmând însă că a fost vorba de un conflict brusc, nu de un plan gândit dinainte. Versiunea acuzării (procuratura) este următoarea: Anchetatorii și o parte dintre săteni susțineau că lucrurile au fost mult mai premeditate și macabre. Potrivit rechizitoriului, crima ar fi fost comisă chiar în casa lui Gheorghe Munteanu, la scurt timp după cină. Munteanu ar fi fost încă așezat la masă după ce terminase de mâncat, când Neculai Dumitriu i-a tras pe neașteptate un glonț cu revolverul. Munteanu nu a murit pe loc, rănit grav, încă mai dădea semne de viață. Atunci, spun martorii acuzării, soția sa, Anica, i-ar fi aplicat lovituri fatale cu un ciocan în cap, desăvârșind astfel omorul alături de amantul ei. Indiferent de cum a avut loc atacul inițial, finalul a fost același: Gheorghe Munteanu a murit. Cadavrul a fost ținut ascuns până noaptea târziu. În toiul nopții, Neculai Dumitriu, ajutat de tatăl său, Ion Dumitru, și de Anica a urcat trupul neînsuflețit într-o săniuță. Cei trei au transportat cadavrul în pădurea de lângă sat, unde l-au aruncat într-o fântână veche, sperând ca astfel crima să rămână ascunsă. 

Descoperirea cadavrului și primele suspiciuni

La câteva zile după omor, sătenii au descoperit cu groază trupul neînsuflețit al lui Munteanu în fântâna părăsită din marginea pădurii. Autoritățile au fost alertate, iar cazul a început să fie investigat ca omucidere. Autopsia a confirmat că moartea nu a fost accidentală, medicii au găsit un glonț în abdomenul victimei, precum și mai multe lovituri violente la nivelul craniului. Din acel moment, bănuielile s-au îndreptat imediat către cei doi amorezi, Neculai Dumitriu și Anica Munteanu, care aveau atât motiv (relația lor și eventualele tensiuni cu soțul înșelat), cât și ocazia de a comite fapta.

Satul divizat și acuzații de mușamalizare

Cazul a împărțit satul Oțeleni în două tabere aflate în conflict, alimentând zvonuri. Tabăra acuzării (susținătorii victimei): Mulți săteni, printre care un cârciumar pe nume M. Nedelea (despre care se spunea că fusese complice cu Munteanu la câteva furturi), câteva femei care o invidiau pe Anica, dar și alți localnici ce doreau schimbarea conducerii comunei, au început să adune informații și să facă presiuni pentru ca adevărul să iasă la iveală. Ei erau convinși că Neculai Dumitriu este criminalul, iar Anica complicea sa. Acești localnici au furnizat autorităților mărturii și indicii care să dovedească vinovăția celor doi amanți. Tabăra apărării (protectorii învinuiților): De cealaltă parte, autoritățile locale de la acea vreme au fost acuzate că încearcă să mușamalizeze cazul. Primarul comunei, pe nume Cehan, și ajutorul său Scurtu (tocmai fostul amant al Anicăi) ar fi făcut tot posibilul să împiedice descoperirea asasinilor, fie din interese personale, fie din dorința de a-și proteja apropiații. Lor li s-au alăturat și rudele lui Neculai Dumitriu, în special Ion și Neculai Hubincu, unchi ai acestuia și printre cei mai înstăriți oameni din sat, care ar fi influențat martori și ar fi încercat să abată suspiciunile de la nepotul lor. Datorită presiunii publice, autoritățile compromise au fost înlăturate. Primarul Cehan și adjunctul Scurtu au fost destituiți, fiind înlocuiți la conducerea comunei de către un nou primar, G. Rîșcanu, și un nou ajutor, Ciofu. Între timp, ancheta oficială a continuat, strângându-se dovezi împotriva principalilor suspecți.

Procesul de la Huși: condamnări severe pentru iubiți, achitări surprinzătoare pentru alții

Cazul a ajuns în cele din urmă pe masa justiției. Primul proces s-a desfășurat la Curtea cu Jurați din Huși și a fost urmărit cu sufletul la gură de toată suflarea județului. În fața juraților au fost trimiși patru inculpați: Neculai Dumitriu (principalul acuzat): acuzat de omor calificat asupra lui Gheorghe Munteanu. Anica Munteanu: acuzată de complicitate la omor, fiind presupusa co-autoare care l-a ajutat pe amantul său în comiterea crimei. Ion Dumitru (tatăl lui Neculai): acuzat de tăinuirea cadavrului și complicitate la ascunderea faptei. Gheorghe Scurtu (ajutorul de primar demis): acuzat că ar fi ascuns crima și nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a cerceta și raporta fapta, încercând să o acopere. După audieri și deliberări tensionate, jurații de la Huși au dat un verdict pe baza probelor și a mărturiilor strânse de acuzare. Sentințele pronunțate atunci au fost următoarele: Neculai Dumitriu: condamnat la muncă silnică pe viață, considerat vinovat de omor premeditat. Verdictul indica faptul că juriul a crezut varianta acuzării (crimă cu premeditare în casă). Anica Munteanu: condamnată la 8 ani de recluziune (închisoare grea), ca fiind complice la crimă. Ion Dumitru (tatăl criminalului): achitat, juriul nu a fost convins că tatăl a participat în mod dovedit la ascunderea cadavrului sau la crimă. G. Scurtu (fostul ajutor de primar): achitat, deși moral culpabil în ochii unora, legal nu s-au putut stabili fapte concrete că ar fi obstrucționat justiția în acest caz. Acest prim deznodământ judiciar părea să aducă liniște comunității, principalul vinovat fusese pedepsit exemplar, iar complicea primea o pedeapsă semnificativă, chiar dacă nu maximă. Cu toate acestea, povestea nu se terminase aici.

Recursul și rejudecarea la Vaslui: pedepse reduse și o soție achitată

ȘI ATUNCI JUSTIȚIA ERA OARBĂ… Neculai Dumitriu și Anica au formulat recurs împotriva sentințelor, considerându-le nedrepte. Curtea de Casație a admis recursul și a dispus rejudecarea cazului, care a avut loc la Curtea cu Jurați din Vaslui, în sesiunea din iunie 1897. Procesul de la Vaslui a fost la fel de mediatizat, desfășurându-se pe parcursul unei zile întregi, de la prânz până târziu după miezul nopții. Acuzarea, reprezentată de procurorul Leonescu, a reluat cazul cu argumente logice și fără patimă, insistând că faptele dovedesc vinovăția lui Dumitriu și a Anicăi. Pe de altă parte, apărarea, asigurată de o echipă de trei avocați renumiți (P. Gorgos, St. Papadopol și A. Budarcu), a contraatacat timp de trei ore, încercând să zdruncine încrederea juraților în scenariul premeditării și în implicarea soției. După pledoarii maraton și ore în șir de deliberare, jurații de la Vaslui au dat verdictul. Decizia a surprins prin clemența față de Anica și prin recalificarea faptei lui Dumitriu: Anica Munteanu: achitată. Jurații au răspuns negativ la întrebarea privind complicitatea ei. Tânăra soție a fost găsită nevinovată, fiind eliberată în sala de judecată. Neculai Dumitriu: vinovat de omor, dar fără premeditare. Jurații au răspuns afirmativ la acuzația de omor, însă au înlăturat circumstanța agravantă a premeditării. Prin urmare, Curtea l-a condamnat pe Dumitriu la o pedeapsă cu recluziune pe termen limitat (în loc de detenție pe viață), instanța a stabilit o pedeapsă de 8 ani de închisoare (recluziune), considerând că omorul a fost comis sub impulsul pasiunii și fără un plan dinainte stabilit. Achitarea Anicăi și reducerea drastică a pedepsei pentru Dumitriu au fost întâmpinate cu reacții împărțite, mulți săteni și rude ale victimei au fost revoltați de faptul că Anica “a scăpat nepedepsită” și că Dumitriu ar putea fi liber după numai cîțiva ani. În ochii lor, justiția nu făcuse dreptate pe deplin. Iar acest sentiment de nedreptate avea să ducă direct la evenimente violente, la scurt timp după verdict.

Răzbunarea sătenilor: satul în flăcări

INCENDIERI… Nemulțumiți de deznodământul procesului, unii localnici din Oțeleni au hotărât să își facă propria dreptate. Ce a urmat a fost un act colectiv de răzbunare, ce amintește de „justiția populară”, proprietățile celor percepuți ca vinovați sau complici la crimă au fost incendiate. Chiar în ziua pronunțării verdictului la Vaslui, majoritatea martorilor și sătenilor implicați erau plecați la tribunal. La orele prânzului, când unii dintre cei acuzați și rudele lor se aflau încă pe drumul de întoarcere de la oraș, în satul Oțeleni au izbucnit simultan mai multe incendii. Țintele au fost: Casa lui Ion Dumitru, tatăl lui Neculai Dumitriu (acesta fusese acuzat inițial de ascunderea cadavrului, dar achitat la Huși). Gospodăria lui Neculai Hubincu, unchiul lui Dumitriu (acesta recunoscuse că îi împrumutase nepotului revolverul folosit la crimă și depusese mărturie în proces; fusese și el suspectat de unii săteni că ar fi contribuit la mușamalizare). Casa lui Ion Hubincu, celălalt unchi al lui Dumitriu (și el figurase ca martor în proces și era considerat de mulți un protector al criminalului). Nu peste mult timp, violențele au continuat. La aceeași oră din zi, alte două incendii țintite au avut loc în Oțeleni: A fost incendiată casa lui Gheorghe Scurtu, fostul ajutor de primar (implicat la început în relația cu Anica și acuzat că ar fi acoperit crima). A fost incendiată gospodăria Anicăi. De data aceasta, Gheorghe Scurtu se afla acasă. Surprins de izbucnirea focului, a dat dovadă de prezență de spirit, a spart un butoi plin cu vin și a folosit vinul pentru a stinge flăcările înainte ca acestea să se extindă.