spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
11.4 C
Vaslui
15-mai-2025

A ucis un om cu lopata pentru că era ironic

- Advertisement -

Un bărbat din Bacău, suspectat că a ucis cu lopata un consătean de-al său pentru că „ironiza” locuitorii comunei a fost trimis în judecată. Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ASAVEI DANIEL ANDREI (zis Cătrănel) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu.

A ucis un om cu lopata după care s-a uitat la televizor în casa victimei

În luna matie, inculpatul, pe fondul consumului de alcool a pătruns în curtea locuinţei victimei Ţ.N., prin escaladarea gardului, intenţionând să-i dea „o lecţie” motivat de faptul că aceasta ironiza cetăţenii din comună.

Din curtea acestuia, inculpatul Asavei Daniel Andrei a luat o lopată, a bătut la uşa victimei şi, după ce aceasta i-a deschis, i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului şi, după ce partea metalică s-a desprins, a continuat să o lovească cu coada uneltei până când victima s-a prăbuşit. Apoi inculpatul a târât victima într-o zonă neluminată din partea laterală a casei şi a intrat în locuinţa acesteia unde a urmărit programe de televiziune până în jurul orelor 1, după care a părăsit locaţia abandonând victima, care a fost găsită decedată, a doua zi, de către sora sa.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, rezultă că moartea victimei Ţ.N. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism complex cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază, hemoragie meningiană şi contuzie cerebrală. Leziunile au fost produse prin lovirea repetată a capului cu un corp tăietor despicător şi contondent.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bacău.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.