CENTENAR… Născut la 12 martie 1925 pe meleagurile comunei Ibănești, în satul Puțul Olarului, Constantin Chiriță avea să devină un nume de referință al literaturii pentru tineret din România. În anii interbelici și ai copilăriei sale, micul sat (pe atunci parte a fostului județ Tutova) oferea un univers rural liniștit, care a hrănit imaginația viitorului scriitor. Chiriță provenea dintr-o familie de învățători, crescând într-un mediu în care educația era prețuită. A fost un început modest, dar solid, pentru cel ce avea să urce „rapid pe scara socială”și să devină „un fenomen popular” al literaturii române. Din păcate, la 100 de ani de la nașterea sa, comunitatea locală și județeană a uitat de cel care a lăsat moștenire țării, seria romanelor de aventură „Cireșarii”. Cu toții când am fost copii ne-am visat Cireșari în vacanțe. Noroc de cei de la Biblioteca Națională care au dedicat 20 de zile centenarului părintelui „Cireșarilor”, în luna martie și editurii Cartex care au scos o ediție aniversară a romanului, spălând rușinea unor vasluieni leneși care au primit girul poporului să conducă destinele unor localități legendare. Viața lui Constantin Chiriță poate fi rezumată, poate mai bine decât oricare alta, prin celebra expresie latină„Sic parvis magna” – „Astfel, din lucruri mici ies lucruri mari”, căci dintr-un sat modest din județul Vaslui avea să pornească spre inima literaturii române autorul care a făcut milioane de copii să viseze. Nu întâmplător, marele poet Nechita Stănescu spunea că și el este un Cireșar.
Constantin Chiriță și-a petrecut primii ani ai vieții în inima Moldovei rurale. Satul natal, Puțu Olarului, era un cătun aproape uitat de lume, dar încărcat de tradiție și cu o rezonanță culturală aparte în acele vremuri. Acolo, într-o casă simplă, a descoperit dragostea pentru povești și natură. Mai târziu, familia l-a trimis la școală în orașul Bârlad, un pas important, dat fiind renumele liceului de acolo. Tânărul Constantin a urmat primele clase liceale la prestigiosul Liceu „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, o instituție cu tradiție care formase deja numeroase elite. Atmosfera efervescentă de la Bârlad, oraș cu bogată viață culturală, l-a expus pe Chiriță la lecturi variate și la cercuri intelectuale, punând bazele formării sale ulterioare. În ultimii doi ani de liceu, a făcut un salt îndrăzneț către capitală, continuând studiile la un liceu din București, semn că ambițiile sale creșteau și orizonturile i se lărgeau. Anii tinereții lui Chiriță au fost marcați de contextul tulbure al celui de-al Doilea Război Mondial și al începutului regimului comunist. Deși detaliile despre această perioadă sunt puține, ne putem imagina un adolescent din Vaslui ajuns în forfota Bucureștiului postbelic, navigând printre provocări materiale și visuri literare. Schimbarea mediului, de la liniștea satului și a Bârladului la agitația capitalei, l-a obligat să se adapteze rapid. Și-a finalizat Bacalaureatul la București în jurul anului 1944, exact în momentul în care România trecea prin transformări dramatice. Aceste experiențe l-au călit și i-au oferit substanță pentru scrierile viitoare, chiar dacă încă nu bănuia că destinul său era să devină scriitor.
Formarea intelectuală și parcursul educațional
Imediat după liceu, tânărul Constantin Chiriță a încercat să urmeze o cale considerată de succes la acea vreme, s-a înscris la Politehnica din București, visând inițial la o carieră inginerească. Totuși, chemarea literaturii s-a dovedit mai puternică. După o scurtă perioadă, și-a dat seama că sufletul lui aparține condeiului, nu șinei de tren sau uzinei, așa că nu a finalizat studiile tehnice, abandonând politehnica în favoarea literaturii și jurnalismului. Această decizie, aparent riscantă, a fost începutul drumului său în lumea cuvintelor scrise. În anii de imediat după război, Chiriță a intrat în presa vremii, făcându-și ucenicia ca redactor la ziarul „Scânteia”, oficiosul Partidului Comunist Român. Activând în redacție, a avut șansa să călătoreascăși să cunoască noua realitate a României care se reconstruia din temelii. Ba mai mult, pentru o vreme a lucrat și ca muncitor necalificat pe celebrul șantier al căii ferate Bumbești-Livezeni, un proiect emblematic al epocii. Această experiență directă pe șantier, alături de oamenii simpli, i-a oferit material brut pentru primele sale scrieri literare. De altfel, Constantin Chiriță a debutat ca scriitor în anul 1949, publicând povestiri și nuvele inspirate de viața cotidiană a acelor ani. Primele sale lucrări literare au stat sub semnul realismului socialist, curentul literar impus de regimul comunist. Tânărul prozator scria texte tipice de realism socialist, practic compilații din reportajele pe care le făcea pe șantierele României imediat postbelice. Volume precum „Matei Ion a cucerit viața” (nuvele, 1949) sau „Oameni din orașul nostru” (1951) oglindesc această etapă de început: eroi pozitivi, muncitori harnici, optimism în fața reconstrucției țării. Chiriță, el însuși membru al Partidului Comunist Român și ferm atașat idealurilor vremii, a îmbrățișat aceste teme cu entuziasm. În anii ’50, era considerat „un autor de tip nou”, cu origini umile, dar ridicat rapid și devenit foarte popular. Totuși, în sufletul proaspătului ziarist se cocea dorința de a crea ceva diferit de literatura propagandistică standard. Pasiunea pentru lectură și amintirile aventurilor de copilărie l-au condus spre o direcție nouă, ce avea să-i asigure renumele în posteritate. A continuat să colaboreze ca redactor și publicist la diverse reviste literare (precum „Luceafărul” sau „Sportul literar”), șlefuindu-și stilul și consolidându-și rețeaua literară. În paralel, frecventa cercurile literare bucureștene, unde a legat prietenii cu alți scriitori și jurnaliști. Această perioadă de formare intelectuală intensă a fost esențială pentru marea explozie creativă ce avea să urmeze.
Nașterea „Cireșarilor”, literatură de aventură într-o epocă ideologică
MARELE SUCCES… În plin regim comunist, la mijlocul anilor ’50, Constantin Chiriță a făcut un pas îndrăzneț, s-a dedicat literaturii pentru tineret, abordând un gen relativ neobișnuit atunci, romanul de aventuri adolescentine. 1956 este anul de cotitură, apare primul volum din ceea ce va deveni seria „Cireșarii”, marcând începutul unei povești de succes incredibilă pentru literatura comercială românească. La momentul respectiv, Chiriță era un scriitor cunoscut mai mult în cercurile ideologice; însă odată cu „Cireșarii”, el a atins coarda sensibilă a publicului larg, mai ales a generațiilor tinere. Prima carte din serie, intitulată inițial „Teroarea neagră”, a apărut sub un titlu mai poetic, „Cavalerii florii de cireș“. Romanul urmărește aventurile unui grup de șapte copii (Tic, Maria, Lucia, Dan, Victor, Ursu și Ionel) care își petrec vacanțele într-un orășel de provincie pe Strada Cireșului și pornesc într-o expediție plină de mister. Povestea debutează cu explorarea unei peșteri ascunse, „Peștera Neagră”, unde copiii descoperă indicii despre comori și se confruntă cu răufăcători, o intrigă plină de suspans care i-a ținut cu sufletul la gură pe tinerii cititori ai vremii. „Cavalerii florii de cireș“ (1956) a fost revelația acelui an pentru literatura română destinată adolescenților, un roman care se citește sub tensiunea fiecărui dialog și a fiecărei aventuri, remarcă criticii, apreciind capacitatea lui Chiriță de a crea o lume inspiratoare. Succesul instantaneu al primei cărți l-a încurajat pe autor să continue. Au urmat, într-un ritm alert, alte patru volume, fiecare aducând noi mistere și decoruri: „Castelul fetei în alb” (1958), a doua aventură, care îi poartă pe Cireșari într-un castel părăsit plin de enigme gotice; „Roata norocului” (1960), peripeții la un bâlci, cu indicii ascunse într-o roată de tiribombă; „Aripi de zăpadă” (1961), o expediție pe munte, iarna, cu viscol și primejdii albite de zăpadă; și, în final, „Drum bun, Cireșari!” (1963), ultimul volum care își ia rămas bun de la eroii adolescenței noastre.
Contextul în care au fost scrise volumele „Cireșarii”
În plină epocă a realismului socialist, când majoritatea operelor trebuiau să glorifice eroi ai muncii sau lupta de clasă, Chiriță a găsit o nișă sigură, literatura de aventuri pentru tineret, cu accente educative. Autorul a reușit să strecoare în paginile romanelor sale valorile societății noi (munca în echipă, camaraderia, optimismul, curiozitatea științifică), fără a suna a propagandă obositoare. Cu toate acestea, „Cireșarii” nu poate fi redus la un produs al propagandei. Chiriță a pus în paginile sale și mult suflet autentic, inspirat din propria tinerețe și din locurile pe care le-a iubit. Se spune că a visat pentru prima oară la povestea Cireșarilor pe malurile Văii Similei și în pădurea Trestiana de lângă Bârlad, în vacanțele petrecute acasă. Nu e de mirare căîn romanele sale regăsim descrieri ale naturii moldave și chiar o evocare sugestivă a Liceului „Gheorghe Roșca Codreanu”, unde autorul însuși își făcuse o parte din studii. Practic, Chiriță a transpus în ficțiune dorințele și visele generației sale de provinciali dornici de aventură. După cum își amintea mai târziu Irina Horea (traducătoare și fosta lui noră), „toți copiii de vârsta mea își doreau aventuri, doreau să descopere… Constantin Chiriță venea cu aceste întâmplări și visuri ale copilului real, într-o lume mai mult sau mai puțin reală, cu întâmplări aproape veridice”. Secretul farmecului acestor romane stă tocmai în echilibrul dintre fantezie și realitate, Cireșarii trăiesc aventuri extraordinare, dar într-un cadru recognoscibil, aproape posibil în orice colț de țară. Cititorii se puteau întreba cu sufletul la gură: „Oare n-am putea și noi, cu gașca noastră, să găsim o peșteră misterioasă sau un castel uitat?” Impactul seriei a fost uriaș încă de la primele apariții. Critica literară oficială a primit bine cărțile, salutând apariția „unui roman al adolescenței comparabil celor din proza americană”, după cum remarca un cronicar, subliniind că Chiriță și-a atins visul de a crea un model local de literatură de calitate. Tirajele au explodat, de la prima ediție din 1956 și până la începutul anilor ’70, s-au tipărit milioane de exemplare din seria „Cireșarii”. Un studiu indica faptul că, deja în 1971, numărul total al exemplarelor vândute se apropia de 1.000.000, făcând din această serie al doilea bestseller al României comuniste (după romanul de aventuri marine „Toate pânzele sus!” al lui Radu Tudoran). Practic, „Cireșarii” devenise un fenomen social: „Eroii romanului-serial sunt iubiți, mitizați și imitați de cititorii de aceeași vârstă”, consemna criticul Alex Ștefănescu, descriind ecoul în rândul tinerilor. Iar poetul Nichita Stănescu, într-un text dedicat seriei, se declara el însuși „un cireșar” și exclama: „Noi îl iubim pe autor pentru că suntem cireșari adevărați”. Cu asemenea avize din partea marilor condeie, statutul literar al lui Constantin Chiriță era asigurat: devenise scriitorul-simbol al adolescenței comuniste optimiste, un Jules Verne autohton al generației de pionieri.
Un scriitor în epoca comunistă, între conformism și creativitate
Activitatea literară a lui Constantin Chiriță nu poate fi desprinsă de contextul politic și cultural al României comuniste. El și-a construit cariera și reputația sub patronajul regimului, fapt ce i-a adus atât oportunități, cât și constrângeri. Chiriță a fost membru devotat al Partidului Comunist și a deținut funcții importante în viața literară oficială. Între 1972 și 1977 a activat ca secretar al organizației de partid (PCR) din cadrul Uniunii Scriitorilor, influențînd direcțiile ideologice ale breslei. Ulterior, din 1977, a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, semn al prestigiului său în lumea literară instituționalizată. Prin aceste poziții, Chiriță s-a aflat în proximitatea cercurilor de putere culturală și a contribuit la promovarea literaturii aprobate de cenzură. Regimul comunist l-a răsplătit pe Chiriță pentru loialitate și pentru contribuțiile sale. El a fost distins cu Ordinul Muncii clasa a III-a (1964) și cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1972), ambele „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”. De asemenea, a primit de două ori Premiul Uniunii Scriitorilor (în 1964 și 1974), recunoașteri care indică aprecierea de care se bucura atât în rândul colegilor scriitori, cât și al autorităților. În anii ’60-’70, imaginea lui Constantin Chiriță era aceea a unui autor respectat, parte a establishment-ului cultural, un „militant politic al timpului”, după cum el însuși nu se sfia să se considere, care totodată rămânea dedicat cititorilor săi tineri. Cum a influențat epoca comunistă opera lui Chiriță? Pe de o parte, i-a oferit un cadru fertil, într-o societate închisă, fără prea multe divertismente, romanele sale de aventuri au devenit o gură de aer proaspăt, o evadare în imaginar pentru mii de copii și adolescenți. „Nostalgia pentru Cireșarii este nostalgia unor generații nu doar după tinerețe și copilărie, ci după perioade care păreau extrem de stabile și optimiste”, observă analistul Costi Rogozanu, sugerând că universul luminos al cărților lui Chiriță oferea refugiu față de griul cotidian. În acele pagini cu expediții, comori și prietenii indestructibile, tinerii cititori din anii ’60-’80 vedeau reflectată versiunea idealizată a propriei lor vieți de pionieri și uteciști.
„Trilogia în alb” și romanul „Romantica”, lucrări mai puțin știute ale lui Constantin Chiriță
Finalul epocii comuniste l-a prins pe Constantin Chiriță în plină maturitate creatoare. În anii ’80, deși literatura pentru copii nu mai era în prim-plan, el a continuat să scrie, inclusiv romane pentru adulți, piese de teatru și scenarii de film. A publicat, de pildă, o trilogie polițistă intitulată „Trilogia în alb” (trei romane scrise între 1964-1969, reunite în 1974) și romanul „Romantica” (1985), explorând lumea universitară și tehnocrată. Aceste lucrări, mai puțin cunoscute publicului larg, arată preocuparea lui pentru diverse teme și dorința de a nu rămâne cantonat exclusiv în literatura pentru tineret. Cu toate acestea, posteritatea avea să-l rețină în special pentru „Cireșarii”, cartea lui „norocoasă” care i-a definit destinul literar.
Ecranizări memorabile și influența asupra generațiilor
FILMUL… Popularitatea excepțională a seriei „Cireșarii” a făcut inevitabilă transpunerea aventurilor din pagini pe ecran. Prima adaptare a venit relativ devreme, în 1972, regizoarea Elisabeta Bostan, cunoscută pentru filmele sale pentru copii, a realizat un serial TV inspirat din primele două volume ale seriei. Acest serial alb-negru, difuzat de Televiziunea Română, i-a ținut pe tinerii telespectatori lipiți de micile ecrane. Generația părinților de astăzi își amintește cu nostalgie de acele weekenduri în care urmăreau peripețiile lui Tic, Maria, Ursu și ale celorlalți, interpretate de tineri actori. La peste un deceniu distanță, în 1984, a urmat o nouă ecranizare, de data aceasta pentru marele ecran. Regizorul Adrian Petringenaru a transpus „Cireșarii” într-un film de lungmetraj lansat în preajma Crăciunului, la 24 decembrie 1984. Scenariul filmului a fost scris chiar de Constantin Chiriță, în colaborare cu regizorul, semn al grijii autorului ca spiritul cărții să fie păstrat.
Influența operelor lui Constantin Chiriță
FENOMENUL „CIREȘARII”… Pentru generațiile crescute în anii ’60-’80, Cireșarii nu au fost doar niște personaje de carte, ci adevărați eroi-model. Lectura volumelor lui Chiriță a stârnit în rândul tinerilor o efervescență rar întâlnită. Martor stă însuși autorul, care mărturisea într-un interviu că „a primit mii de scrisori de la tinerii care se constituiau de la sine în «cireșari», iar prima și cea mai repetată somație a fiecărei scrisori era: să le fac imediat și neapărat cunoștință cu Cireșarii, cu eroii mei”. Copiii refuzau să creadă că Tic, Maria sau Dan nu există în carne și oase undeva și își doreau cu ardoare să-i întâlnească. Fenomenul a luat uneori forme organizate, în școli se înființau cluburi de lectură „Cireșarii”, iar în vacanțe profesorii organizau expediții tematice, drumeții la peșteri, cetăți sau alte obiective naturale, imitând structura aventurilor din carte. Nici după schimbările din 1989, moștenirea culturală a Cireșarilor nu s-a stins. În anii ’90, poate că noile generații erau atrase de alte tipuri de eroi (super eroi occidentali, personaje din desene animate), însă „Cireșarii” au continuat să circule, fiind transmise de părinți și bunici copiilor. Mulți tineri din anii 2000 au descoperit și ei farmecul cărților lui Chiriță, chiar dacă lumea lor era alta, printre ei numărându-mă și eu. Criticii contemporani observă că un adolescent al zilelor noastre, format în era internetului și a ironiei postmoderne, poate găsi naive aventurile Cireșarilor. Și totuși, aceleași voci admit că tocmai această naivitate sinceră conferă un farmec irezistibil poveștii.
Moștenirea literară și relevanța astăzi
CIREȘARII vs. GAȘCA LUI HARRY POTTER… La un secol de la nașterea lui Constantin Chiriță, literatura sa, în special seria „Cireșarii”, își păstrează un loc aparte în patrimoniul cultural românesc. Deși scrise într-un context istoric specific, romanele sale pentru tineret au depășit acea perioadă și au intrat în canonul literaturii pentru copii și adolescenți. „Cireșarii a rămas cea mai citită carte pentru copii în România”, afirmă organizatorii unei expoziții recente dedicată centenarului scriitorului, argumentând că generații întregi de tineri au visat, și-au găsit modele de viață în personajele sale și chiar au format comunități inspirate de romanele lui. Poate că această afirmație pare îndrăzneață în epoca Harry Potter sau a altor fenomene editoriale globale, dar pentru România ultimelor decenii, ea conține mult adevăr: eroii lui Chiriță, șapte prieteni cu calități, defecte și visuri, sunt ai noștri, autohtoni, și poartă cu ei parfumul inconfundabil al vacanțelor de vară petrecute „la bunici” sau pe ulițele copilăriei. Astăzi, moștenirea lui Constantin Chiriță este onorată în diverse moduri.
„Drum bun, Cireșari!”
ÎNDEMN… În martie 2025, cu ocazia Centenarului, Biblioteca Națională a României a organizat expoziția „Chiriță 100. Cireșarii 70”, marcând atât 100 de ani de la naștere, cât și 70 de ani de la apariția primului volum al seriei. Au fost expuse fotografii de familie, manuscrise originale, mașina de scris a autorului, ediții rarisime din operele sale publicate în țară și în străinătate. În pragul acestui centenar, figura lui Constantin Chiriță ne apare în toată complexitatea ei, un scriitor născut într-un sat uitat din Vaslui, ajuns apoi ziarist în capitală și autor celebru, un om al timpului său și totuși un vizionar, care a știut să dea glas dorințelor nemuritoare ale tinerei generații. Opera sa, în frunte cu nemuritorii Cireșari, rămâne un reper al destinului cultural vasluian și o parte din identitatea literaturii române postbelice. La 100 de ani de la naștere, Constantin Chiriță trăiește prin miile de copii care încă îi citesc cărțile cu sufletul la gurăși prin adulții care îi recitesc paginile cu nostalgie. Și, cine știe, poate că undeva, într-un oraș sau sat al României de azi, un grup de prieteni se pregătește de o nouă aventură de vacanță salutându-se cu bine-cunoscutul îndemn: „Drum bun, Cireșari!”
