spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Absolventele de 10 ale Liceului „Emil Racovitã” Vaslui: inteligente, ambitioase si perseverente!

- Advertisement -

PERFORMANTÃ…Cadrele didactice ale Liceului Emil Racovițã se pot lãuda anul acesta cu douã șefe de promoție care au ajuns la performanțe extraordinare. Cele douã fete de 10 se numesc Alexandra Roberta Dobranici și Acsinte Ana Maria, iar ambiția, determinarea și inteligența sunt doar câteva dintre atuurile acestora. Fetele nu au avut rezultate bune doar pe plan școlar, ci și la olimpiadele la care au reprezentat orașul pânã la etapa naționalã. Deși acestea spun cã nu existã o rețetã a succesului, considerã cã drumul spre reușitã este pavat cu muncã asiduã și perseverențã, însã fãrã a ajunge la suprasolicitare. Nu existã un secret al rezultatelor frumoase pe care le-am obținut. Pot spune doar cã nota 10 nu este despre inteligențã, ci despre muncã și perseverențã. În cazul meu, a fost despre dorințã: dorința de a-mi depãși condiția, de a rãsplãti toate sacrificiile pe care le-au fãcut pãrinții mei și de a aduce împlinire și mulțumire în sufletele oamenilor care au crezut în mine”, spune Alexandra. De asemenea, dorința a fost cea care a impulsionat-o și pe Ana Maria sã se autodepãșeascã: Sunt o persoanã ambițioasã și pur și simplu asta mi-am dorit. E important un program echilibrat. Categoric nu trebuie și nici nu e nevoie de suprasolicitare”, spune Ana Maria.

Elevele care au reușit sã încheie toți cei patru ani de liceu cu media generalã 10, reușind sã îmbine armonios programul școlar cu timpul liber sunt Alexandra Roberta Dobranici și Acsinte Ana Maria, șefele de promoție ale Liceului Emil Racovițã. Pentru fete, liceul a însemnat o metamorfozã a sinelui, care a produs schimbãri adânci asupra personalitãților lor puternice. „Pentru mine, liceul a însemnat o metamorfozã. Cred cã fiecare se schimbã într-un mod decisiv dupã ce trece prin acești ani”, spune Ana Maria. „Pentru mine, anii de liceu au însemnat emoție, speranțã, hohote de râs, prietenii pe viațã, dar și maturizare și schimbare. În aceastã perioadã, fetița timidã care a deschis stângace și nesigurã ușa cãtre „cei mai frumoși ani din viața ei” s-a transformat într-o adolescentã cu experiențã, care este pregãtitã pentru viațã și privește cu tãrie spre viitor. Sunt sigurã cã îmi voi aminti mereu cu drag și nostalgie de acești 4 ani”, povestește Alexandra.

„Consider cã meritul fiecãruia este rezultatul efortului profesorilor, al tutorilor și nu numai. Nu înseamnã doar izbutirile individuale”

Pasionatã de limba și literatura românã, de economie, dar și de logicã, Ana Maria sperã sã ajungã în viitor judecãtor, dupã ce își va finaliza studiile în cadrul Facultãții de Drept, la București. „Cred cã cele mai folositoare materii școlare sunt limba românã, limbile strãine, dar și economia. Cel puțin pentru mine, deoarece nu mã pot pronunța decât despre materiile de la profilul uman. Am fost interesatã mai ales de limba românã, de economie și de logicã, iar de filosofie și de istorie am devenit interesatã cu precãdere în ultimul an de liceu. În ceea ce privește viitorul, îmi propun sã studiez la Drept la București și, crezând în principii, în ordine, axându-mã pe corectitudine, pe echilibru, aspir la a fi judecãtor. Dar trebuie sã învãț mai multe despre aceastã lume întâi”, spune Ana Maria. Reușita de a fi aleasã șefã de promoție îi oferã încredere și o motiveazã ca pe viitor sã rãmânã la fel de ambițioasã și sigurã pe propriile forțe. Fire competitivã, a participat la numeroase olimpiade și concursuri locale și naționale de-a lungul anilor de liceu. Am participat în clasa a IX-a la olimpiade, calificându-mã la Logicã la naționalã, la OLAV la naționalã și obtinând premiul al II-lea la județeanã la OLLR. În clasele a X-a și a XI-a am fost la concursuri locale și naționale de eseuri și de poezie”, a precizat absolventa.

„Mã bucur enorm cã efortul meu a dat roade, iar visul de a-mi vedea pãrinții plângând de bucurie mi s-a îndeplinit”

Exemplu pentru toți cei care își doresc sãși atingã țelul în viațã prin muncã și dãruire, Alexandra Roberta Dobranici susține cu modestie cã nu existã un secret al rezultatelor deosebite: „Nu existã un secret al rezultatelor frumoase pe care le-am obținut. Pot spune doar cã nota 10 nu este despre inteligențã, ci despre muncã și perseverențã. În cazul meu, a fost despre dorințã: dorința de a-mi depãși condiția, de a rãsplãti toate sacrificiile pe care le-au fãcut pãrinții mei și de a aduce împlinire și mulțumire în sufletele oamenilor care au crezut în mine. Eu am terminat cu 10 din clasa a V-a pânã în a XII-a, dar sunt conștientã cã am lipsuri, engleza mea cu accent de franțuzoaicã și, pe alocuri, de rusoaicã, fiind un exemplu ilustrativ în acest sens”. Întrebatã cum se simte în calitate de șefã de promoție, Alexandra se simte recunoscãtoare pentru cã meritele i-au fost rãsplãtite. „Mã simt onoratã, fericitã și împlinitã. Mã bucur enorm cã, dupã 4 ani de muncã, efortul meu a dat roade, iar visul de a-mi vedea pãrinții plângând de bucurie mi s-a îndeplinit”, spune absolventa. Pãrinții deosebiți, dar și profesorii rãbdãtori au ajutat-o pe fatã sã atingã performanța de a promova 12 clase cu 10 pe linie. „Au existat foarte mulți oameni care m-au îndrumat pe acest drum spre succes. Înainte de toate, pãrinții au fost cei care au sãdit în mine dorința de a învãța, de a progresa și de a deveni Om. Apoi, am întâlnit niște profesori minunați și amabili, cãrora le mulțumesc pentru dãruirea și bunãtatea sufleteascã, pentru cunoașterea fidelã și perseverențã, dar și pentru cuvintele amabile și sfaturi înțelepte. Fãrã ei, eu nu aș fi avut șansa de a vã vorbi acum”, povestește fata.

„În clasa a IX-a, mi-am dat seama cã limba francezã mã reprezintã, având în vedere cã nu o învãțam, ci o simțeam și o trãiam”

Deși Alexandra s-a pregãtit cu multã conștiinciozitate pentru toate materiile, limba francezã are un loc special în inima absolventei, pasiunea pentru acest obiect fiindu-i insuflatã chiar de profesoara sa, Ponea Oana, care a susținut-o pe tot parcursul anilor de liceu. ” În clasa a IX-a, mi-am dat seama cã limba francezã mã reprezintã, având în vedere cã nu o învãțam, ci o simțeam și o trãiam. Doamna profesoarã Ponea Oana, un cadru didactic extraordinar, m-a ajutat sã obțin rezultate frumoase la olimpiadele și concursurile școlare și, datoritã dumneaei, am obținut chiar și un certificat valoros de DELF. Am îndrãgit dintotdeauna și limba românã și logica. Eu cred cã nu existã materii nefolositoare în liceu. Sigur, nu toate materiile sunt pe placul elevilor, însã sunt un rãu necesar. Fiecare materie e folositoare, fie cã este vorba de matematicã sau desen”, explicã absolventa. Punând suflet în ceea ce face și fiind o fire implicatã, Alexandra a participat la nenumãrate concursuri și olimpiade școlare. „Am participat adesea la concursuri și olimpiade. În gimnaziu, am participat aproape la toate materiile, însã nu la toate am obținut cele mai frumoase rezultate. Am ajuns de douã ori la etapa naționalã la limba românã, iar de atunci limba românã și-a creat rãdãcini adânci în sufletul meu”, spune Alexandra. Pe viitor, tânãra dorește sã își urmeze pasiunea și talentul pentru limbile strãine și, cine știe, poate va ajunge cândva chiar colegã de breaslã a profesoarei de francezã cãreia îi poartã un respect deosebit. „Aș vrea sã dau fie la Facultatea de Litere, fie la Facultatea de Limbi și Literaturi Strãine, pentru cã mi-ar plãcea sã studiez limba arabã, chiar și suedeza. Toatã copilãria m-am imaginat profesor. De fapt, la grãdinițã, mã vedeam educatoare. La primarã, eram învãțãtoare, apoi profesor. Printre picãturi, m-am visat polițistã, reporter, chiar și psiholog”, relateazã Alexandra.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.