CINSTE LOR Intelectualitatea satelor se încãpãtâneazã sã reziste, în ciuda amãrãciunii si sãrãciei care dominã mediul rural. Dacã vorbesti de judetul Vaslui, dat în toate clasamentele ca una dintre cele mai sãrace zone ale tãrii, cu atât mai mult ti se pare ciudat cã tocmai aici sã mai “miste” ceva. Într-un sat, aproape de malul Prutului, a fost înfiintatã, cu 15 ani în urmã, o Academie Ruralã. Învãtãtorul Marin Rotaru este cel care a pus bazele acestei idei.
Profesori, învãtãtori, preoti, fie cu preocupãri legate de istorie, de arheologie, fie apropiati de poezie, prozã ori picturã, trãitori prin satele risipite în stepa Vasluiului, au decis sã se uneascã în aceastã asociatie. Nu discutã acolo despre salarii, pensii, politicã. Actualitãtii crude i se trânteste usa în nas! Se prezintã, în schimb, monografii ale unor sate vasluiene. Unii astern pe hârtie asemenea lucrãri. Dupã ce merg pe teren, vorbesc cu oamenii sau la bibliotecã, în arhive, studiind documente vechi. Altii scot la lumina zilei biografiile unor oameni de culturã, de artã, savanti, care au fãcut cinste tãrii, în alte veacuri, dar care s-au nãscut pe plaiurile vasluiene.
Adunare de idei
Artistii plastici îsi expun tablourile, sculpturile. Scriitorii vin cu roadele inspiratiei lor. Dar în toate cazurile e vorba numai de lucrãri de ultimã orã – si monografiile, si tablourile, si poeziile sau povestirile. De fiecare datã în altã parte, într-un sat de pe cuprinsul judetului, la scoala sau la cãminul cultural, unde e o încãpere disponibilã pentru câteva ore de lecturã. Academia nu are un sediu anume, un frontispiciu. Rãsare în locul în care ideile oamenilor se adunã.
“Elanul”
Initiativa este cunoscutã în mediile academice. Pe lângã membrii de bazã ai asociatiei, 40 la numãr, mai sunt corespondentii – profesori la diverse universitãti din tarã. Chiar un dascãl de la Universitatea Babes-Bolyi din Cluj face parte din Academia vasluianã. Dar si studenti de la Iasi, promotori ai “Elanului”. Aceasta e denumirea oficialã – Academia Ruralã “Elanul”. Nu vine de la animalul în sine, ci de la Valea Elanului, unde a vãzut lumina zilei aceastã idee; mai precis în Giurcani, un sat aflat la peste 30 de kilometri de Bârlad.
“Simtim cã existãm”
Vreau sã aflu de la cel care a “sãdit” ideea Academiei – pentru ce acest efort? “Aici este singurul loc în care noi, intelectualii de la sate, suntem luati în seamã. Ne adunãm pentru sufletul nostru. Oamenii simt nevoia de-a se exprima, dupã pregãtirea si talentul fiecãruia. Dacã ati întelege cât ne este de bine! Atunci parcã ne încãrcãm bateriile, simtim cã existãm, prin creatiile noastre”, zice învãtãtorul. Si continuã, oftând: “Intelectualitatea satelor a fost demult datã uitarii”. Cei care s-au încãpãtânat sã rãmânã totusi în lumea asta, si care n-au uitat de stilou, de hârtie, de gândurile si de vocatia lor, se adunã la ceas de culturã, fiecare cu manuscrisul lui. Vin din toate colturile judetului Vaslui – Vetrisoaia, Mâcnea, Murgeni, Sãrãteni, Fruntiseni, Puiesti, Banca, Gãgesti, Vutcani, Rosiesti, Viisoara. Si din alte comune si sate – lista e lungã. Mã uit la fotografiile realizate cu ocazia diverselor simpozioane. Oamenii adunati în câte o salã, fãcând cerc, de-a lungul zidurilor, uneori strânsi unul în altul, ca sã încapã toti, se uitã cu atentie la unul dintre colegii lor, ridicat în picioare, citindu-si lucrarea. Dominant este albul în majoritatea imaginilor – pãrul alb. “Nu vã spun eu o noutate, cã în mediul rural sunt tot mai putini tineri cu studii superioare”, continuã învãtãtorul Rotaru. Si ofteazã din nou.
Sprijin din Germania si Anglia
Nu e nici ușor, nici greu sã convoci intelectualii satelor. Totul începe cu telefoanele – când si unde sã ne întâlnim? O zi întreagã e necesarã pentru “negocieri”, intrând în discutie mai ales distantele parcurse dintr-o parte în alta a judetului. “Asociatia noastrã si-a creat un renume în judet. Primarii ne oferã un loc anume în care sã ne desfãsurãm activitatea”, mã anuntã gazda. “Elanul” e cunoscut pânã si în Germania si Marea Britanie, de unde s-au primit la un moment dat sponsorizãri de la vasluieni plecati acolo. A fost sustinutã aparitia revistei culturale, fiecare numãr, cu un tiraj de 300 de exemplare, necesitând un efort financiar de 430 de lei. De sapte ani încoace, chiar si autoritãtiile s-au implicat, în acelasi scop, fiind vorba despre Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale. Dar cea mai bunã veste e cã, într-un viitor apropiat, va exista un sediu al Academiei Rurale. Spatiul dezbaterilor a fost oferit de staretul mânãstirii Bujoreni, lãcasul aflându-se la numai sapte kilometri de Giurcani, locul de bastinã al “Elanului”.
Tradiție din 1931
Ceea ce se întâmplã în judetul Vaslui nu este nici pe departe un “moft” al vremurilor actuale, ci continuarea unei traditii locale. Am aflat de la învãtãtorul Marin Rotaru, care a facut “sãpãturi” prin arhive, cã în 1931 s-a înfiintat Asociatia Culturalã “Glasul Nostru”, în comuna numitã la vremea aceea Bãsesti – azi Viisoara. Dacã te uiti pe harta judetului Vaslui, constati cã Viisoara e la numai o aruncãturã de bãt de comuna Gãgesti, pe teritoriul cãreia se aflã satul Giurcani, unde s-a nãscut, în 1996, Academia Ruralã. Revenind la perioada interbelicã, trebuie spus cã dascãlii din scolile rurale puseserã bazele acelei asociatii, întâlnindu-se periodic si discutând despre cum trebuie rãspânditã cartea în rândul tãrãnimii. Era editatã si o revistã, intitulatã “Glasul nostru”, recomandatã ca “foaie culturalã cu informatii si îndrumãri pentru popor”. Iatã cã “lumina” aprinsã atunci în satele vasluiene nu s-a stins nici pânã în ziua de azi…
Material realizat în colaborare cu Dan Gheorghe – jurnalist Bucuresti (fotografii de Florin Varvarã si Cristi Onel)
