Accident cu două victime la Valea Grecului
GRAV… Două ambulanțe, una din cadrul ISU și alta cu un echipaj SAJ au fost trimise în urmă cu puțin timp la Valea Grecului, acolo unde, prin apel la 112, a fost anunțat un accident de circulație cu victime. Este vorba despre o tamponare violentă între două autoturisme. Persoana care a cerut ajutor la 112 a anunțat că ar fi două victime, o femeie de 25 de ani și un bărbat în vârstă de 20 de ani. „Din câte au spus martorii oculari au accidentului, victimele s-au evacuat singure din vehiculele respective. La fața locului a fost trimisă o ambulanță SAJ B2 și o ambulanță ISU B2”, au spus reprezentanții SAJ Vaslui. La locul accidentului s-au deplasat și polițiștii, pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Vom reveni cu detalii.