spot_img
spot_img
24.3 C
Vaslui
16-iun.-2025

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

- Advertisement -

Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

În accident au fost implicate un microbuz şi un autoturism, potrivit Agerpres.

La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentelor Botoşani şi Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, dintre care şi cea de terapie intensivă mobilă, cinci aparţinând SAJ, dar şi autospeciala de transport personal şi victime multiple.

„Aceştia au constat faptul că în autoturism pasagera din dreapta şoferului era încarcerată. Aceasta a fost scoasă din interior de pompieri, fiind conştientă şi cooperantă. A fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Toate cele 17 persoane care se aflau în microbuz, în momentul producerii evenimentului, erau ieşite din interior. Din cei 17 pasageri, nouă sunt transportaţi la spital, trei la Spitalul Judeţean de Urgentă Botoşani şi şase la Spitalul Municipal Dorohoi„, au precizat oficialii ISU…https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/accident-cu-zece-victime-dupa-ce-un-microbuz-2450795.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.