Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău au intervenit de urgență, duminică, la un accident rutier produs în comuna Filipești, satul Onișcani, unde un autotren a intrat într-o casă de locuit, notează Ziarul de Bacău.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Bacău. Potrivit ISU Bacău, în momentul producerii accidentului nu se afla nicio persoană în locuință.
Șoferul autotrenului s-a autoevacuat în siguranță înainte de sosirea echipajelor de intervenție. În urma impactului, structura casei a fost afectată.
Pompierii continuă intervenția pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor…https://adevarul.ro/stiri-locale/bacau/accident-cumplit-la-bacau-un-autotren-a-intrat-2498451.html