Local

Accident feroviar la Băcești: o mașină în care se aflau patru persoane a fost lovită de tren

Foto cu rol ilustrativ

IMPACT… Un accident feroviar a avut loc, luni dimineață dimineață, pe raza comunei Băcești. Din primele informații, se pare că un autoturism în care se aflau patru persoane a fost lovit de un tren. Au fost trimise la caz două ambulanțe SAJ și o ambulanță ISU din Negrești,  la fața locului fiind găsite două victime conștiente și coerente ambele cu traumatism lombar. Este vorba de doi bărbați în vârstă de 26 și 28 de ani care au fost transportați la Spitalul Județean Vaslui. Celelalte două persoane din autoturism prezentau contuzii minore și au refuzat transportul la spital.

 

UPDATE – IPJ Vaslui

Conform lui Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, victimele accidentului rutier sunt din comuna Rebricea, mașina fiind condusă de un tânăr din comuna Coștuleni, județul Iași

„În această dimineață, 29 septembrie, ora 04.21, Serviciul Rutier Vaslui a fost sesizat, prin apel S.N.U.A.U 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 15D, în localitatea/comuna Băcești, județul Vaslui, la o trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, semnalizată cu indicatoare rutiere.

În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că, un autoturism condus de către un bărbat, de 25 de ani, din comuna Coștuleni, județul Iași, care circula dinspre Negrești către Roman, ar fi pătruns în gabaritul căii ferate și a fost surprins și acroșat de trenul Regio Călători 11441 [care circula pe relația Dagâța (IS) – Buhăești (VS)].

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei persoane din autoturism, șoferul și doi pasageri (de 43, respectiv 28 de ani), ambii din comuna Rebricea, județul Vaslui.

Două dintre acestea au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului și mecanicul de locomotivă, bărbat de 58 de ani, din comuna Doljești, județul Neamț, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele înregistrate fiind negative.

În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button