spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Accident grav, cu patru membri ai aceleiaşi familii răniţi, din cauza unui câine

- Advertisement -

Un accident rutier cu consecinţe grave, în urma căruia patru oameni, membri ai aceleiaşi familii, au fost răniţi, s-a produs după ce şoferul a tras de volan pentru a evita un câine intrat brusc pe carosabil.

Evenimentul rutier s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 16.10, pe DJ 209D, la limita dintre Dărmăneşti şi Măriţei. Gheorghe Marcu, în vârstă de 34 de ani, din comuna Şerbăuţi, aflat la volanul unui microbuz VW Transporter, se deplasa pe direcţia Dărmăneşti-Siret, în maşină aflându-se soţia, copilul şi încă doi membri ai familiei. Conform anchetei poliţiei, la un moment dat, şoferul a încercat să evite un câine care i-a ieşit în faţă, pe carosabil, pierzând controlul asupra volanului. Autoutilitara a pătruns pe sens opus şi a ieşit în afara drumului, unde s-a izbit violent de un cap de pod. Unul dintre martorii oculari, Dumitru Moscaliuc, a declarat: „Am auzit deodată o bubuitură, şoferul a vrut să evite un câine şi, ca să nu-l omoare, a intrat în podeţ. Era o femeie din maşină lovită tare la piciorul stâng, până la os… Este o femeie în zonă care are 7-10 câini şi îi ţine dezlegaţi. A mai fost o maşină cu masca ruptă pe aici tot din cauza câinilor care umblă pe drum”.

Trei femei şi un copil, internaţi la Spitalul Judeţean

Impactul a fost violent, doar şoferul scăpând fără leziuni. Ambulanţele au preluat şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava patru victime din maşină: un copil de patru ani, Cristina Marcu, de 22 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, Sorina Marcu, de 29 de ani, şi Silvia Marcu, de 58 de ani. La o primă investigare medicală, copilul de patru ani era suspect de fractură de gambă stângă, în timp ce cele trei femei aveau multiple plăgi şi contuzii, care vor necesita de la zece şi până la douăzeci şi cinci de zile de îngrijiri medicale. În privinţa femeii însărcinate, deşi rănită destul de serios, aceasta nu avea şi probleme de ordin obstetric. Şoferul implicat în accident a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemie 0.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.