UPDATE: Accidentul de la intrarea în Vaslui dinspre Bârlad se înscrie în seria evenimentelor rutiere care au drept cauză ieșirea intempestivă în drumul principal a mașinilor din parcările companiilor care își derulează activitatea în acea zonă. Așa s-a întâmplat și astăzi, când o șoferiță de 37 de ani a ieșit în drumul principal de la o vulcanizare din zonă, neanticipând corect traiectoria mașinii care venea dinspre Bârlad. Ce-i drept autoturismul Audi avea o viteză foarte mare, nepermisă pe acea porțiune de drum și impactul a fost unul fatal.
Așa de explică de ce autoturismul Audi s-a răsturnat și a mers pe cupola mașinii până la gardul unei spălătorii. Din fericire totul s-a terminat cu avarierea celor două mașini și cu răni ușoare ale celor doi conducători auto. Șoferița a suferit un atac de panică și acuză dureri în zona mâinilor și a coastelor. Aceasta a refuzat internarea în spital deoarece este mămică, bebelușul ei are doar două luni și jumătate și are nevoie să fie alăptat. Aceasta a refuzat să ia chiar și medicamente. Șoferul vitezoman a fost scos din mașină de șoferii participanți la trafic. Zmeu, acesta i-a cerut cont șoferiței și a învinuit-o că este responsabilă de accident, deși ar fi trebuit să-i mulțumească lui Dumnezeu că urmările impactului dintre cele două mașini a fost unul minimal. Martorii spun că mașina condusă de șoferiță, când a ieșit de la acea vulcanizare, s-a încadrat pe banda de lângă axul drumului și imediat ar fi încercat să vină pe banda 1. Acesta este momentul în care s-a produs impactul. La fața locului a ajuns și fratele șoferului din Audi, iar discuțiile au degenerat un pic. Individul se dădea atotștiutor și spunea că a fost la rându-i protagonistul unui accident rutier și Poliția l-a scos vinovat. Acum, acesta a venit să explice că nu fratele său e vinovat, ci șoferița. Dar încă polițiștii fac măsurători și e cam devreme pentru astfel de concluzii. Atitudinea fratelui atotștiutor a fost tolerată de polițiști și a avut efect negativ asupra acelei mămici și așa speriată de eveniment.
A venit și reacția pompierilor care au intervenit la accident
Iată cum sună comunicatul celor de la ISU Vaslui: “Pompieri vasluieni intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în apropiere de Vama Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau tot atâtea persoane. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre acestea fiind răsturnat pe trotuar. Persoanele aflate în interiorul autoturismelor au fost evacuate de ceilalți participanți la trafic, până la sosire echipajelor de intervenție. Una dintre victime, o femeie în vârstă de 37 de ani a suferit policontuzii, a primit prim ajutor calificat în ambulanța SMURD, ulterior refuzând transportul la o unitate medicală de urgență. Celalalt conducător auto, a fost evaluat însă a refuzat asistența medicală. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști”.
STIREA INITIALA: IMPACT… Un accident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la ieșirea din municipiul Vaslui, spre localitatea Muntenii de Jos, în zona benzinăriei Lukoil. Unul dintre autoturismele implicate în evenimentul rutier s-a răsturnat dincolo de partea carosabilă, cu cupola pe trotuar. Este vorba despre o mașină marca Audi, în matriculată în județul Vaslui. La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp de la primirea apelului prin 112 echipaje ale ISU Vaslui, pompierii, Descarcerarea, dar și o ambulanță SMURD. Vom reveni cu detalii.
C.O.C.A.L.A.R.I
Toți prostii au carnet de conducere, dar câte clase are??? E bine ca să întâmplat asa, știe fata cum a făcut banii pentru mașină. Ia-o de la capăt, succes.
De unde au bani de asemenea mașini, nu știu. Doar că toți proștii au carnet.
ce „asemenea masini” ?! o tigaie de Audi de 20 de ani, dupa cum se vede, masini care, din pacate, sunt accesibile tuturor marletilor in ziua de azi, la preturi de 2-3000 de EUR …
Marletele avea viteza mult prea mare ca sa se rastoarne in halul asta . E clar vinovat .
Hai ca acu II bine
Cei drept sau ce-i drept? Hopa, s a stricat corectorul… La burtă