spot_img
5.9 C
Vaslui
03-nov.-2024
spot_img

Accident în Bârlad: un motociclist a fost transportat la spital

- Advertisement -
Foto cu rol ilustrativ
Foto cu rol ilustrativ

NEATENȚIE… Un accident a avut loc, în această după-amiază, în municipiul Bârlad, pe bulevardul Republicii. Potrivit polițiștilor care s-au deplasat la fața locului, șoferul unui autoturism nu s-a asigurat atunci când a schimbat direcția de mers și, astfel, a intrat în coliziune cu un motociclist, ce avea aceeași direcție de deplasare. Mașina era condusă de  un bărbat de 49 de ani, din comuna Zorleni, iar motocicleta, de către un tânăr de 16 ani, din Bârlad. „În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au deschis dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier sesizat și dispunerea măsurilor legale”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui.

Potrivit directorului spitalului din Bârlad, victimei i s-au efectuat mai multe examinări radiologice. „Astazi, 10 octombrie 2024, un jurul orei 17, se prezintă în Compartimentul de Primiri Urgente un pacient de 16 ani, victima unui accident rutier, motociclist, acroșat de un autoturism. La admisie, pacientul era stabil hemo-dinamic și respirator, prezenta un traumatism coapsa stângă. După anamneza imediata, i s-a efectuat o ecografie abdominală care arata lipsa unor leziuni post traumatice a organelor interne abdominale. I s-au recomandat examinări radiologice computer-tomograf craniu, coloana cervicala, torace, bazin și coapsa stângă cu substanță de contrast. În momentul de față nu avem rezultate la examinările radiologice”, a transmis Ciprian Feraru, directorul spitalului din Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. ALO ….POLITIA RUTIERA, mergeti in Barlad pe strada liceului teoretic Mihai Eminescu si ocupati-va de toti ‘motociclistii’ astia de 16 ANI cu motoare de POLIZOR, si de ‘soferii’ de 18 ANI si 6 LUNI, care calca pedala la maxim, netinand cont de siguranta altor participanti la trafic !!! BINE I-A FACUT !! Sa-i treaca figurile de kkt bulangiu cu polizor zgomotos !!

    • Auziti domnu eu nu cred ca v-am dorit raul deloc. Si nu aveti nici macar un drept sa ma faceti bulangiu
      Si sa spuneti ca am figuri de cct cu polizor zgomotos eu cred ca am vorbit destul de frumos cu dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.