spot_img
spot_img
19.8 C
Vaslui
05-mai-2025

Accident îngrozitor la Colosseum. Un american s-a tras în țeapă încercând să obțină „un selfie de neuitat”

- Advertisement -

Un turist american a căzut și s-a rănit pe un gard metalic de la Colosseumul din Roma, în timp ce încerca să-și facă un selfie, vineri după-amiază.

Turistul, în vârstă de 47 de ani, atârna de gard și țipa până a căzut inconștient după ce a fost grav rănit, scrie Daily Mail.

Bărbatul nu a fost identificat, însă s-a aflat că locuiește în Taiwan. Acesta a fost văzut urcând pe balustradele care înconjoară arcadele Colosseumului, probabil pentru a obține o priveliște mai bună sau, după cum a speculat presa locală, pentru a surprinde o fotografie spectaculoasă.

Tot potrivit presei locale, acesta și-ar fi pierdut echilibrul în timp ce urca gardul, moment în care a fost străpuns prin coloana vertebrală de o țepușă metalică ascuțită.

Martorii de la fața locului au alertat autoritățile, iar paramedicii au sosit rapid. Au fost nevoie de 20 de minute pentru ca salvatorii să-l scoată pe turist din țepușă.

„A fost o operațiune dificilă. Pierdea mult sânge și a trebuit să-l scoatem cu extrem de multă atenție”, a declarat un paramedic.

Americanul a fost transportat în stare de „cod roșu” – o denumire utilizată pentru urgențele care pun viața în pericol – la spitalul San Giovanni, unde medicii au efectuat o intervenție chirurgicală de urgență…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/accident-ingrozitor-la-colosseum-un-american-s-a-2440802.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.