spot_img
25.1 C
Vaslui
20-iul.-2024
spot_img

Accident la piscina din municipiul Vaslui: o adolescentă s-a rănit grav în vestiar, chiar de ziua ei

- Advertisement -

 

PERICOL…Accident înfiorător, duminică după amiază, la piscina Aquatic Park din municipiul Vaslui. O adolescentă în vârstă de 17 ani, care își serba ziua de naștere s-a rănit grav în timp ce era la vestiar. Fata ar fi alunecat pe o gură de canal, iar în cădere capacul i-ar fi străpuns spatele, în zona hemitoraceului posterior drept. Norocul fetei a fost că mai multe persoane au auzit căzătura și au intervenit. Au intrat în vestiar, unde au găsit-o pe fată căzută la pământ și plină de sânge. Imediat, acestea au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns o ambulanță SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

Cazul ne-a fost semnalat de persoanele care ieri se aflau la piscină și care au rămas șocate de lipsa de reacție a angajaților de acolo. “Fata aia putea să moară în vestiar dacă nu se intervenea la timp. Iar cei care au intervenit am fost noi, clienții piscinei, nicidecum angajații. Nu ne-a venit să credem cu câtă indiferență au tratat cei de acolo acest incident. Noi am fost cei care am sunat la 112, noi am avut grijă de fată până a venit echipajul medical. E foarte greu de înțeles indiferența unora în fața unor astfel de situații, mai ales că erau direct implicați”, ne-a declarat una dintre martorele accidentului.

Accidentată chiar de ziua ei de naștere

Adolescenta este de loc din satul Buhăiești, comuna Vulturești, iar ieri venise cu mai mulți prieteni la piscina din Vaslui pentru a-și serba ziua de naștere. Din nefericire pentru ea ziua s-a încheiat la spital, unde medicii de la UPU i-au montat un tub de dren pentru a asigura vindecarea corespunzătoare a rănii. Pacienta a rămas internată seara trecută și urmează să fie externată. Redactorii cotidianului Vremea Nouă l-au contactat pe reprezentantul piscinei, pentru un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns la telefon.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Problema cu indiferenta e la nivel nationa. Cazi jos si nu vine nimeni sa te intrebe daca esti bine, asa a ajuns Romania… Suntem varza ca natie..

    Am cazut si eu acum o saptm cu bicicleta destul de rau si din 5 masini nu a oprit una sa ma intrebe daca sunt bine.. Asata e tara in care traim..

  2. Piscina TREBUIE ÎNCHISĂ!!!!!! PUNCT!!! Dacă ești incapabil în a susține o afacere pentru ca nu ai angajați competenți, nu ai resursele necesare, etc, etc, fără discutie nu ai ce cauta în ofertarea de servicii!!! Adică, oamenii vin sa plătească pentru un serviciu, sau sa crape pe acolo????? UNDE ESTE STATUL ÎN ACEST CAZ???? VREM ȘI O ANCHETA JURNALISTICA, pentru ca NU MAI PUTEM TOLERA INDOLENTA, IMPERTINENTA ȘI NEPĂSAREA CELOR CĂRORA LE SUSȚINEM CURUL GRAS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.