Potrivit martorilor, TIR-ul a pătruns pe sens opus, pentru că nu a putut opri la timp în spatele unei mașini din față. Acesta a lovit în plin autoturismul Volvo, condus de o femeie în vârstă de 51 de ani.
Femeia venea spre Suceava cu cele trei fiice, două minore de 15 și 17 ani care mergeau la școală și fata mai mare, în vârstă de 21 de ani, care mergea la serviciu.
Mama celor trei a murit și a fost extrasă din mașina în care era încarcerată de echipajul de descarcerare al Detașamentului de Pompieri Suceava, transmite Antena 3.
Potrivit medicilor de la Spitalul Județean Suceava, cele trei fete sunt inconștiente, două fiind intubate de personalul medical de la fața locului, cu multiple traumatisme.
Șoferul TIR-ului, în vârstă de 31 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ…https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/accident-mortal-din-suceava-momentul-cumplit-in-2472090.html