NERESPECTARE DISTANȚĂ… Un accident de circulație soldat cu o victimă, un bărbat de 31 de ani, a avut loc pe DE 581, în localitatea Strâmtura, în această după amiază. Două TIR-uri, unul înmatriculat în Bacău, condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Zorleni și unul în județul Tulcea, condus de un șofer de 34 de ani, circulau dinspre Vaslui spre Bârlad. O bătrână din Strâmtura a traversat neregulamentar Drumul European prin loc nemrcat și a fost la un pas să fie călcată de TIR-ul cu număr de Bacău. Șoferul a pus o frână bruscă, oprind mașina la timp, bătrâna nefiind accidentată. În schimb, șoferul de pe TIR-ul din Tulcea n-a păstrat distanța regulamentară față de TIR-ul care a frânat brus, astfel că a l-a lovit din spate, iar șoferul acesteia a suferit policontuzii, cauzare de centura de siguranță. A fost transportat la spitalul din Bârlad, unde este acum în investigații, starea sa fiind stabilă.
„În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca cercetările să stabilească cu exactitate împrejurările prin care s-a produs accidentul”, a precizat Mihaela Manoliu, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.