-5.3 C
Vaslui
07-feb.-2023

Acordarea creditelor în ultimii 20 de ani. Ce s-a schimbat?

- Advertisement -

Anii 2000 au revoluționat fără îndoială sistemul și metodele de finanțare pentru nevoile consumatorilor. Instituțiile de finanțare bancare și nebancare au inovat constant și efectul este că acum, după mai bine de 22 de ani, există multiple opțiuni de a face rost de bani  pentru orice nevoie, aproape în timp real.

Creditele de consum sunt în prezent unul dintre cele mai dinamice produse de finanțare din România. Acest tip de credit s-a transformat permanent, pentru a răspunde nevoilor solicitanților – de la metoda de aplicare pentru un împrumut, la actele solicitate, timpul de analiză și aprobare, până la rapiditatea cu care sunt eliberați banii. Ce înseamnă asta în general? Mai multe posibilități, mai multe alegeri, mai mult timp pentru a lua deciziile corecte. Ce înseamnă asta pentru instituțiile financiare? Nevoia de a gestiona fără contact fizic cererile de împrumut și noi modalități de a ajunge la clienți.

Bani pe smartphone, nu la ATM

Acum 20 de ani, banii tăi erau în bancă și trebuia să îi scoți de fiecare dată de la ATM. Au fost apoi disponibili pe card, iar acum îi poți gestiona direct de pe smartphone-ul tău, prin intermediul aplicațiilor mobile dedicate.

Împrumuturi nu doar de la bancă

Au existat instituții financiare nebancare (IFN). Încrederea în aceste firme a crescut constant și, dacă acum 20 de ani reprezentau un procent foarte mic, astăzi aproximativ 75% dintre toate împrumuturile de până la 2.000 de lei sunt acordate de alte instituții decât cele bancare. Ascensiunea pe care au cunoscut-o creditorii nebancari este impresionantă și rezultă din faptul că ei au fost primii care au adoptat soluții moderne de creditare, pentru ca tu să nu mai trebuiască să mergi la bancă pentru un credit.  Încet-încet și băncile au înțeles acest lucru, și fac pași importanți în direcția digitalizării.

Banii mai rapid ca niciodată

Dacă vrem ca accesul la finanțări să fie rapid, formalitățile necesare pentru analiză și aprobare trebuie reduse la minimum. Dacă acum ceva ani erau foarte puține băncile care nu solicitau adeverință de venit solicitanților de credit, astăzi aceste verificări se fac online. Ca  client, tu trebuie doar să prezinți un act de identitate și să utilizezi un calculator credit pentru a vedea care este suma optimă pe care o poți solicita.

Bani cu livrare instantanee

Timpul dintre depunerea unei cereri de credit și livrarea banilor a fost redus de la zile la minute. Primirea efectivă a banilor durează și ea extrem de puțin. Asta pentru că, pe de o parte, resursele instituțiilor care colectează date financiare au fost complet automatizate, pe de altă parte, băncile și companiile de creditare au accelerat evaluarea credibilității clientului. Sistemele de transfer interbancar funcționează rapid și tu te poți bucura de banii de care ai nevoie în cel mult 24 de ore de la solicitare.

Credite accesibile

Ofertele diversificate pentru produse de creditare, concurența între bănci și IFN-uri fac ca obținerea unui credit de consum să fie foarte accesibilă și maturizarea pieței financiare din ultimii 20 de ani a făcut posibil acest lucru. Dacă ai nevoie de un astfel de împrumut, analizează atent ofertele și ia cea mai avantajoasă decizie!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.