spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Acţiune Europol fără precedent: 184 de pedofili, arestaţi. Minorii exploataţi proveneau inclusiv din România

- Advertisement -

184 de persoane au fost arestate în cadrul celei mai ample operaţiuni împotriva pedofiliei din istoria oficiului european de poliţie Europol. Poliţiştii au eliberat 230 de copii exploataţi de pedofili.

Două treimi din arestări au avut loc în Marea Britanie, dar ancheta coordonată de Europol a cuprins zeci de alte ţări între care şi România. Poliţia română precizează că succesul operaţiunii este rezultatul cooperării eficiente dintre autorităţile tuturor acestor ţări.

Autorităţile europene au făcut aceste arestări, după ce au investigat site-ul boylover.net, cu mai mult de 70.000 de membri. „Este cu siguranţă, cel mai mare caz de acest gen cu care ne-am confruntat vreodată”, a declarat Rob Wainwright, directorul Europol, citat de Telegraph.

Potrivit poliţiştilor, site-ul intermedia întâlnirile dintre pedofili şi băieţii minori, inclusiv din România.

“Ne aşteptăm ca numărul arestărilor să crească”, a declarat directorul Europol. „Nu vom încheia ancheta până când nu îi vom aduce în faţa justiţiei pe toţi pedofilii”.

antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.