spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Adela Popescu, dezvăluiri despre chinul de la a treia naştere. „Imploram pentru încă puțină anestezie. Mă rugam și urlam”

- Advertisement -

Adela Popescu a mărturisit că a avut dureri atroce la a treia naştere, pe cale naturală. Actriţa a născut un băieţel, pe 11 iulie, după un travaliu de patru ore.

Considerată mamă eroină, Adela Popescu a povestit cum a decurs venirea pe lume a celui de-al treilea băiețel. Actriţa, în vârstă de 34 de ani, avea experienţa primelor două naşteri pe cale naturală, aşa că era pregătită pentru chin şi dureri.

Extrem de emoţionată, vedeta a dezvăluit în detaliu  toate etapele trăite la maternitate.

„Am ajuns la 6:00 la spital. Col șters. Îmi doream tare de tot epidurala așa că, fiind a treia naștere, și bănuind că lucrurile se vor precipita, toată lumea se grăbea. Am ajuns în salon, m-am pregătit, apoi am mers în sala de nașteri pentru epidurală.

Deja eram și mai dilatată, contracții dureroase și dese, așa că s-a hotărât să nu mi se injecteze cantitate mare de anestezie, doctorița mea, Anca Sultan, nedorind să mai am pic pe expulzie. E important să simți contracția în plin, astfel încât să poți împinge în climaxul ei. După injectare, s-a așezat puțin liniștea. Foarte puțin. Mă dilatasem deja serios, ajunsesem la 8, efectul anesteziei trecea, eu eram în agonie. Foarte repede am ajuns la dilatație maximă, contracții de intensitate de 100% deci, după experiențele trecute, urma expulzia. Mă tânguiam și imploram pentru încă puțină anestezie. Sigur că nu mai era posibil. Dar nu înțelegeam de ce durează atât. Am simțit că mă prăbușesc când am aflat că bebelușul era încă sus, nu voia deloc să coboare, în condițiile în care eu simțeam că nu mai pot”, povestește Adela Popescu pe pagina ei de Instagram. …https://www.romaniatv.net/adela-popescu-dezvaluiri-despre-chinul-de-la-a-treia-nastere-imploram-pentru-inca-putina-anestezie-ma-rugam-si-urlam_5653108.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.