spot_img
spot_img
26.3 C
Vaslui
23-iun.-2025

Administratorul cimitirului “Eternitatea” din Vaslui și-a dat demisia! Acesta fusese chemat la raport de consilierii locali!

- Advertisement -
Dorin Bran

PRIMUL CAP CĂZUT… Găsit drept unul dintre responsabilii pentru situația din Cimitirul “Eternitatea”, administratorul Dorin Bran nu a mai făcut față presiunii, iar zilele trecute și-a depus demisia din această funcție. Acesta fusese chemat în fața consilierilor locali, pentru a-și prezenta raportul de activitate, însă acest lucru nu se va mai întâmpla, primăria fiind nevoită acum să numească o altă persoană în locul lui.

Dorin Bran și-a dat demisia din funcția de administrator al Cimitirului “Eternitatea” din Vaslui joi, la o zi după ce mai mulți consilieri locali i-au cerut să renunța la post ca urmare a a prăpădului din cimitir, cauzat de alunecările de teren. Primul care a cerut capul administratorului Bran a fost consilierul Lucian Jinga, de la PSD. “Cimitirul are un administrator, care, din punctul meu de vedere, nu prea se deplasează prin cimitir, să vadă cine mai este îngropat acolo. Situația cu acele alunecări de teren este de cîțiva ani buni, nu de acum. Luna mai a pus capac din cauza acelor ploi, însă mai devreme sau mai târziu noi știam că ne vom confrunta cu acest deznodământ”, a atras atenția social-democratul. Colegul său de la USR, consilierul Dragoș Chirica a avut un discurs mult mai dur la adresa conducerii cimitirului. “Din păcate, suntem la un moment critic privind zona respectivă. Am fost și eu în cimitir, împreună cu colegii de partid, și am constatat că pământul, într-adevăr, o ia la vale. Fundațiile acelor morminte au fost afectate și noi considerăm că cineva trebuie să-și asume situația din prezent. Eu nu știu cine este în prezent administratorul cimitirului, dar eu aș cere demisia acestui domn pentru că reprezintă un factor de decizie care a contribuit la trenarea actualei situații. Trebuie să mai menționez că dacă nu vii dinspre strada Matei Basarab, e aproape imposibil să ajungi în zona respectivă pentru că mormintele sunt făcute fiecare cum a putut. În timpul vizitei la cimitir, am văzut cum pe unele morminte băltește efectiv apa, iar noi am fost acolo după aproape două săptămâni de la acele ploi. Acolo este o situație destul de complicată, fiecare a construit cum a vrut, nu s-au respectat distanțele, nu s-a respectat nimic, motiv pentru care eu aș cere demisia administratorului cimitirului, pentru că îl consider principalul responsabil. Noi avem un studiu de fezabilitate pentru problema din acea zonă întocmit în urmă cu trei ani și nu am făcut nimic în acest sens. Puteam amâna alte investiții pentru a o realiza pe aceasta! Ca în purul spirit românesc, am preferat să așteptăm până aproape au început mormintele să o ia la vale, ca să fim nevoiți să alocăm acum acești bani, deloc puțini, pentru a remedia ce se mai poate. Eu nu sunt împotriva acestei investiții, voi vota pentru acest proiect, numai că cineva trebuie să-și asume vina pentru această situații. În total, noi vom cheltui aproape 1,3 milioane de euro cu lucrările de acolo și vinovații vor rămâne în funcție, ceea ce nu e deloc normal!!”, a declarat consilierul Chirica. La o zi după aceste declaratii, administratorul Dorin Bran a anunțat conducerea DAPTO că își dă demisia din funcția de administrator al cimitirului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Ar fi bine daca ar pleca căcatul asta ..a furat multe cruci din cimitir ..și nu a făcut efectiv nimic, tăia o chitanță cu care nu te poți șterge nici la cur, la cat de mica este…la munca puturoșilor…vreți bani și de la morți….la cules sparanghel…ce muie de putoare are…lăsațiortii in pace…

  2. Dar ce facem în cazul în care au început să se facă morminte inclusiv pe căile de acces și ca să ajungem la mormintele celor dragi trebuie, efectiv să încălecăm la propriu peste morți? Chiar este posibil să sape gropi pe oriunde și să nu mai lase căi de acces?

  3. Dl. Bran are muuulte alte păcate! Cele ce i se impută, însă, nu sunt păcatele lui!

    ”Noi avem un studiu de fezabilitate pentru problema din acea zonă întocmit în urmă cu trei ani și nu am făcut nimic în acest sens. Puteam amâna alte investiții pentru a o realiza pe aceasta! Ca în purul spirit românesc, am preferat să așteptăm până aproape au început mormintele să o ia la vale, ca să fim nevoiți să alocăm acum acești bani, deloc puțini, pentru a remedia ce se mai poate. Eu nu sunt împotriva acestei investiții, voi vota pentru acest proiect, numai că cineva trebuie să-și asume vina pentru această situații.”
    Vinovații, deci sunt cei care aveau putere peste a lui. Ghici cine! Primaru, desigur… Însă vorbim de fostul… desigur!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.