spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
23-apr.-2024

ADRIAN PORUMBOIU, FC VASLUI SI CONSILIUL LOCAL!

- Advertisement -

CUM S-A DISTRUS ECHIPA DE FOTBAL, VERSIUNEA OFICIALĂ

VERSIUNEA LUI PORUMBOIU …Fostul finantator al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a venit ieri în plenul Consiliului Local, pentru a prezenta modul în care clubul de fotbal de liga I a fost distrus în mod intentionat, într-un “mod criminal” de cãtre Ciprian Damian, fostul presedinte al Consiliului de Administratie, începând cu luna decembrie 2013. Timp de opt luni, desi Consiliul Local detinea un pachet de 16% dintre actiunile la Sporting Club, a spus Porumboiu, nimeni nu a catadicsit sã afle ce se petrece la FC Vaslui, în timp ce totul se distrugea, încet si sigur la acest club. Mai mult, acum, Pongo vrea sã facã pãrtas Consiliul Local la modul în care a dispãrut FC Vaslui si vine cu ideea de a vinde brandul si palmaresul echipei cãtre primãrie si Consiliul Local, pentru a primi în schimb cele 16% dintre actiuni detinute de aceste institutii. Consiliul Local nu s-a interesat, din decembrie 2013 si pânã în prezent, unde au dispãrut jucãtori evaluati la peste 8,5 milioane de euro sau de ce Damian nu a luat nicio mãsurã pentru a se obtine licenta, fãcând tot ce este posibil pentru distrugerea clubului de primã ligã, a mai spus fostul finantator al FC Vaslui. O echipã care ar fi putut functiona fãrã probleme numai din banii proveniti din televizare, 2,4 milioane de euro, însã nu s-a dorit acest lucru. Si un lucru foarte grav, despre care se va auzi în lunile urmãtoare: niciun document emis de Damian cãtre FRF sau alte institutii nu este legal, pentru cã nu are aprobarea Adunãrii Generale a Actionarilor (sau Consiliului de Administratie, dupã caz), nici a consilierilor locali care detin 16% din actiunile la Sporting Club. “Unul dintre cei care am avut încredere cã este om, dar nu a fost deloc, s-a lãudat în fata interlopilor cã terminã cu FC Vaslui, pe urmã îl terminã si pe Porumboiu si grupul meu de firme. Cu primul, FC Vaslui, i-a reusit. Cu mine sau grupul de firme, îi mai trebuie 1.000 de ani si nu va reusi nimic. Nicio hotãrâre nu putea ajunge la FRF fãrã aprobarea dvs., a consilierilor locali, nicio decizie, cã nu se doreste luarea licentei, nu se putea lua decât dupã ce se supunea aprobãrii dvs.”, a spus Porumboiu.

“Ce s-a întâmplat la Vaslui reprezintã mai mult decât tâlhãrie, este o crimã care s-a petrecut sub ochii nostri. O poveste în care este implicatã si o avocatã, care era plãtitã si de mine, si de club, dar si de primãrie, Consiliul Local. De asta, s-a ales ce s-a ales… Dintr-o situatie în care noi am finantat cu aproape 40 de milioane de euro aceastã societate, în momentul în care am pus întrebãri – “De ce nu s-a obtinut licenta?”, “De ce nu au fost întocmite toate documentele?”, “De ce nu s-a solicitat la Federatie licenta?” – acestea au rãmas fãrã rãspuns. Mã trezesc si în situatia în care sunt numit instigator, dupã ce am dat atâtia bani. Eu mã aflu aici nu ca sã mã spovedesc dumneavoastrã, ci am venit aici în calitatea pe care o aveti la acest club, de actionar cu 16%. Era de datoria dvs. sã vã interesati, asa cum datoria mea a fost mai mult decât onorantã, finantând cu sume uriase o echipã care mai bine de cinci ani de zile a fost peste Steaua, Dinamo sau Rapid. Acum, ne-am trezit în situatia în care suntem singura echipã din Europa care a fost retrogradatã pe criterii financiare. Nu am auzit niciun moment ca dvs, ca actionari la acest club de fotbal, sã vã puneti întrebarea: “Ce se întâmplã cu aceastã echipã? De ce ati închis portile?”. Ca sã primiti rãspuns, trebuia sã formulati aceastã întrebare, însã nu ati fãcut-o. Am observat, dimpotrivã, o lipsã de respect din partea celor pe care i-ati mandatat sã reprezinte clubul”, a declarat Adrian Porumboiu, la adresa consilierilor locali.

“Vã consider parte în cererea aberantã de insolventã împotriva Comcereal”

“Dacã ati fi manifestat un minim efort, ati fi aflat cã, din decembrie 2013, clubul nu a fãcut o singurã adresã, o adresucã, mãcar, din care sã fi rezultat cã este interesat sã obtinã licenta sau cã este interesat de functionarea societãtii. Absolut niciuna, desi aveati obligatia, mai ales cã aveati reprezentant în AGA la acest club, cã a semnat sau nu, a participat sau nu, nu mai conteazã acum. Pe dumneavoastrã, Consiliul Local, vã consider parte la cererea de insolventã pe care ati fãcut-o fatã de una din cele mai mari firme din România, Comcereal, ceea a demonstrat o lipsã de respect fatã de mine si de aceastã firmã. De aproape patru luni de zile, existã o cerere de insolventã fãrã niciun temei, care ne-a blocat finantãri de peste 100 de milioane de euro. Se va judeca pe 9 septembrie, este o mizerie aceastã cerere de insolventã, dar eu am pierdut 4 luni. Vin si dau atâtia bani, sustin o echipã a orasului, cred cã am fãcut cinste orasului peste tot în tarã si în Europa, iar dvs. sunteti parte dintr-o cerere de insolventã mai mult decât aberantã. Nu se poate, noi avem de încasat peste 28 de milioane de euro de la club, nu am solicitat acesti bani, iar dvs. ce faceti? Ce respect acordati unei firme care are 2.200 de angajati? Vã mândriti, probabil, cã toate firmele mele functioneazã pe Vaslui, cã toate sunt mai mult decât contribuabili seriosi la bugetul local si central, cã am mutat una din cele mai mari firme de panificatie din România, am mutat-o de la Suceava la Vaslui. Vã mândriti cu faptul cã Vasluiul a fost reprezentat cu cinste în tarã si în Europa, probabil, dar ati avut o reactie care pe mine mã înfioarã: nu vã intereseazã. Aveti un reprezentant în Consiliul Local care a participat la Adunarea Generalã a Actionarilor si care s-a abtinut, gest care nu îl înteleg. Când dumnealui va finanta o activitate sportivã cu 40 de milioane de euro, îi recomand sã se abtinã. Nu pot sã trec asa de usor peste faptul cã niciunul dintre dvs. nu v-ati pus întrebarea ce se întâmplã la acest club. Toatã lumea si-a zis cã “E bine asa”. A mai venit celebra avocatã Iovu pe la primãrie, a mai deschis ea un birou de pe aici, a zis cã mã reprezintã pe mine, reprezintã primãria, când ea era mânã în mânã cu Damian. Dezamãgirea mea este cã acest club a dispãrut sub ochii nostri. Eu mi-am asumat greseala impardonabilã cã am avut încredere într-un om care numai om nu este, dar de aici si pânã la a accepta situatia de drept care s-a petrecut e drum lung. Culmea, eu am de încasat si mi se cere insolventa!”, a mai adãugat fostul finantator.

Unde au dispãrut 11 milioane de euro, dle Damian?

“Mi s-a pãrut nebuneste ca banii care se cuveneau Vasluiului, 2,4 milioane de euro, sã se împartã între celelalte echipe din România. Aici, dvs. sunteti actionari, la aceastã societate care avea clubul de fotbal. Uitati-vã pe site-ul transfermarket, sã vedeti cã valoarea de piatã a jucãtorilor de la FC Vaslui este de 8,5 milioane de euro. Ori, sunt aproape 11 milioane de euro, bani de care nimeni nu s-a interesat, sã vadã ce e cu jucãtorii… Ce sã mã întreb eu, când de sub nasul dvs. se furã noaptea tot ce este în sala de fortã de la stadion? Cu oameni, cu paznici acolo, la un stadion unde sunteti actionari? Dacã eu sunt actionar la Ulerom, credeti cã mã duc noaptea si-mi iau statia de biodiesel, o duc acasã, sã o vând? Vã înselati. N-ati fãcut nimic. Cea mai gravã treabã este cã la cererea de insolventã trebuia sã aveti o reactie, trebuia sã vã informati, vã puneam la dispozitie documente. Nu pot sã fiu bãtaia de joc a douã-trei haimanale de pe aici, care au sau nu îngãduinta unor oameni cu mai multã sau mai putinã putere. Aveati ceva cu mine, personal? Eu fac 1.000 de pasi în spate, dar echipa nu trebuia sã moarã niciodatã. Echipa trebuia sã functioneze, sunt cel putin nouã cluburi din România care au datorii mai mari decât FC Vaslui. Cu banii care urmau sã se primeascã din drepturile de televizare se puteau plãti datoriile cãtre jucãtori. De ce s-a ajuns la treaba aceasta? V-ati pus întrebarea, cã doar sunteti actionari? Cum au plecat jucãtorii? Vã spun eu: au plecat toti liberi de contract. Unde s-au dus cele 8,5 milioane de euro, plus cele 2,4 milioane de euro din drepturi de televizare? Nu v-a interesat. Mi-e jenã cã ati avut un reprezentant care se abtine. Eu am oprit cu bunã stiintã finantarea, atunci când o persoana din club a venit si mi-a spus unde se duceau banii pe care-i alocam. Oamenii acestia care au distrus clubul nu au adus niciun leu, am avut încredere în unii, am avut încredere si într-o avocatã care o mai si plãteam, fugea de la mine în cealaltã parte, venea si la primãrie si încasa din trei pãrti. Numele ei este Oana Iovu”, acuzã Porumboiu.

Juverdeanu, un consilier fantomã în AGA de la Sporting Club!

Ciprian Damian îsi bate joc de toatã lumea, dar nu a actionat singur în actiunea de distrugere a FC Vaslui. O recunoaste si Adrian Porumboiu, care a arãtat spre unul dintre consilierii locali care a fost în AGA de la Sporting Club mai bine de 2 ani de zile, Adrian Juverdeanu. În urmã cu câteva luni, Juverdeanu recunostea cã nu a semnat nicio hârtie, desi semnãtura sa apare pe o decizie AGA de la Sporting în decembrie 2013. “De douã ori am fost la club în viata mea, desi sunt în AGA. Prima datã am fost în 2012, când am fost numit ca reprezentant al CL. Acolo am stat de vorbã cu secretara, care si-a notat telefonul meu si mi-a spus cã atunci când va fi o sedintã AGA voi fi anuntat. Niciodatã nu am fost chemat. N-am fost la nicio sedintã si n-am semnat nici vreo ordine de zi. în 2013 am vorbit o singurã datã cu acest domn Damian, la început, si mi-a transmis cã voi fi chemat când va fi cazul. De atunci nu m-a mai cãutat nimeni, nu mi s-a adus la cunostintã de vreo sedintã si nici nu s-a initiat în CL vreo hotãrâre în ceea ce priveste problemele clubului”, recunostea Juverdeanu, în aprilie a.c. Ieri, presedinte de sedintã fiind, Juverdeanu a încercat s-o dea “la diverse” cu situatia de la FC Vaslui. “Cineva a semnat în fals în numele dvs., dle Juverdeanu, dar nu ati avut curajul sã spuneti cine a semnat acolo în fals! Pentru dvs. poate nu este relevant, dar nu este chiar asa. Eu am finantat cu sume importante si dvs. spuneti cã e nerelevant. Nu ati fost niciodatã la acea sedintã si totusi apare semnãtura dvs., cum cã ati participat, desi nu ati fost acolo”, a spus Porumboiu, vizibil supãrat pe atitudinea lui Juverdeanu. Supãrarea fostului finantator al FC Vaslui provine si din faptul cã reprezentantul AGA de la Sporting Club, numit în urmã cu o lunã de zile, s-a abtinut de la un vot important. Pe 4 august a.c., Damian a convocat Adunarea Generalã a Actionarilor de la Sporting Club Vaslui si a scris, negru pe alb, cã se mandateazã, de unul singur, “sã întreprindã orice actiuni judiciare (ordonante de platã, actiuni în pretentii, revendicãri mobiliare si imobiliare etc.) în raport cu terti debitori sau finantatori pentru recuperarea oricãror sume de bani necesare functionarii societãtii comerciale, respectiv în vederea achitãrii datoriilor fiscale”. Mai pe scurt, Damian si-a luat, cu de la sine putere, mandat prin care sã se punã la adãpost cu toate nenorocirile pe care le-a fãcut pânã acum, care nu erau legale. Dacã CL va fi de acord cu propunerile lui, înseamnã cã pentru tot ce a fãcut pânã acum consilierii locali sunt pãrtasi.

Primarul Vasluiului cere un audit financiar la Sporting Club

Pânã la finele lunii, Consiliul Local se va întruni într-o sedintã extraordinarã, pentru a da un mandat clar reprezentantului CL în Adunarea Generalã a Actionarilor de la Sporting Club. Cu acest mandat, reprezentantul se va prezenta la sedinta AGA din data de 9 septembrie, iar Damian va trebui sã se supunã deciziei actionarilor de la Consiliul Local si Primãrie. “Sunt responsabil pentru actiunile pe care le-am fãcut. Am prezentat situatia în Consiliul Local, începând din decembrie anul trecut, când a explodat aceastã problemã si am luat toate mãsurile pentru a bloca o actiune care mi se pãrea nefireascã. Cer sã se facã luminã în situatia de la Sporting Club, va trebui sã cerem chiar si un audit financiar la aceastã societate, unde suntem actionari cu 16%”, a spus primarul municipiului, Vasile Pavãl.

Iatã adevãrul: “A refuzat sã primeascã 9 miliarde, cu care plãteam datoriile si luam licenta!”

“Fac o remarcã pe care o repet cu obstinatie: am plãtit din banii mei personali 2,4 miliarde lei pentru jucãtorii care erau plecati, pentru ca FC Vaslui sã ia licenta. De asemeni, Ulerom-ul a încercat sã plãteascã suma de 9 miliarde lei vechi pentru a se plãti datoriile si a se lua licenta. Bani care, culmea, au fost refuzati de cãtre cel care era presedintele Consiliului de Administratie” – Adrian Porumboiu, fost finantator FC Vaslui

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.