Afacerea „Traformatorul” revine: Fenechiu, audiat la DNA. Chiuariu şi Adomniţei anchetaţi şi ei.
Deputatul PNL Relu Fenechiu s-a prezentat în această dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind anchetat de procurori încă din 2007 într-un dosar în care sunt vizate mai multe licitaţii de la fosta societate de stat Electrica Muntenia.
La acel moment, afacerea era cunoscut public şi ca „Afacerea Transformatorul”. Potrivit unor surse judiciare, Fenechiu este acuzat că a vândut la supra-preţ către Electrica mai multe transformatoare aflate într-o stare de funcţionare nu tocmai bună.
Mai exact, transformatoarele erau cumpărate de parlamentarul liberal de la un intermediar cu 20 miliarde lei vechi, fiind, se pare, furate din foste întreprinderi de stat, şi vândute cu 100 miliarde lei vechi. Afacerea s-a derulat de la începutul anilor 2000 şi până în 2004.
Pentru a da o urmă de legalitate licitaţiilor de la Electrica, în combinaţie era folosită şi o „mână moartă”. Mai exact, la o procedură de achiziţie publică anunţată de societatea de stat, pe lângă firma deputatului PNL se înscria şi o altă societate care oferea din stat un preţ mai mare pentru ca societatea controlată de parlamentar să câştige licitaţia.
romanialibera.ro