ÎN ALERTĂ… Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a confirmat un caz de rabie la o bovină într-o exploatație din localitatea Oșesti. Animalul a prezentat simptome neurologice severe, printre care agitație, salivare excesivă și tulburări de comportament , orbire, paralizia faringiană.
Imediat după semnalarea simptomelor directorul DSVSA Vaslui dr. Mihai PPonea a dispus intervenția rapidă în teren și s-au implementat următoarele măsuri: izolarea bovinelor care au intrat în contact cu animalul infectat; supravegherea întregii exploatații și a animalelor din gospodăriile învecinate; vaccinarea de urgență a animalelor receptive din zonă; informarea proprietarilor de animale cu privire la riscurile pentru sănătatea publică și obligațiile legale privind vaccinarea animalelor.
În aceasta situatie, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Vaslui a luat in regim de urgenta următoarele măsuri:
- a fost declarata oficial boala;
- a fost informată Institutia Prefectului judetului Vaslui; unde la solicitarea DSVSA Vaslui, s-a întrunit în ședință Comitetul Local de Combatere a Bolilor .
- a fost notificată Direcția de Sănătate Publică Vaslui pentru a continua ancheta epidemiologică în vederea stabilirii tuturor persoanelor care au fost în contact direct sau indirect cu animalul infectat, și dirijarea acestora către Centru Antirabic Vaslui pentru vaccinare antirabica;
- cadavrul animalului infectat cu virusul antirabic a fost îngropat pe raza UAT Oșești cu respectarea condițiilor de biosecuritate;
- s-a dispus vaccinarea antirabică de necesitate a tuturor speciilor receptive din exploatația în care a fost depistată bovina infectată, și supravegherea clinică a întregului efectiv de bovine existente, pentru depistarea precoce a unor eventuale noi cazuri;
- conform anchetei epidemiologice s-a identificat sursa bolii ca fiind vulpile existente în pădurea aflată în proximitatea taberei de vară unde sunt cazate bovinele.
La solicitarea DSVSA Vaslui, în data de 30.04.2025 s-a întrunit în ședință Comitetul Local de Combatere a Bolilor în urma căreia s-a aprobat prin decizia prefectului Planul de măsuri stabilite de DSVSA Vaslui în cazul confirmării focarelor de rabie. Directorul Executiv al DSVSA Vaslui, dr. Mihai Ponea, precizează că monitorizează constant situația epizootică și implementează măsuri preventive pentru a preveni apariția rabiei la animale.
Ce este rabia?
Rabia este o boală virală letală, transmisibilă de la animal la om, care afectează sistemul nervos central. Principalul rezervor al bolii în România rămâne fauna sălbatică (vulpi, lupi), dar pot apărea și cazuri la animalele domestice, inclusiv bovine.
Rabia, cunoscută sub denumirea populară de turbare, este o boală virală fatală, provocată de virusul rabic, care infectează sistemul nervos central – creierul și măduva spinării. Virusul rabic, găsit în saliva animalelor infectate, se poate răspândi la mamifere, dacă sunt zgâriate sau mușcate de un alt animal cu rabie.
Pentru că se poate transmite la oameni, autoritățile trag un semnal de alarmă și roagă populația să anunțe imediat medicul veterinar pentru examinarea animalelor si stabilirea diagnosticului. Perioada de incubație a rabiei la om variază între 1 și 3 luni, în medie 45 de zile și, în mod excepțional, între 10 și 12 zile.