NationalUltima ora

Alba: Arestare preventivă prelungită pentru gruparea specializată în furtul de utilaje din UE

Curtea de Apel Alba Iulia a admis marţi propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara de prelungire a duratei arestării preventive dispuse în cazul a 16 inculpaţi, despre care anchetatorii susţin că fac parte dintr-o grupare infracţională specializată în săvârşirea de furturi de utilaje din state ale Uniunii Europene şi care a creat astfel un prejudiciu de peste 4,5 milioane de euro.

Cei 16 inculpaţi, printre care şi un italian, au fost reţinuţi la date diferite, respectiv în perioada decembrie 2010-aprilie 2011, iar măsura arestării preventive a fost dispusă şi prelungită succesiv, după caz, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean. Având în vedere acest aspect, Curtea de Apel Alba Iulia a decis prelungirea duratei arestării preventive pentru toţi cei 16 inculpaţi până la data de 7 iunie, cu numărul de zile corespunzătoare de la expirarea ultimei perioade de arestare pentru fiecare în parte.
Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenele anterioare, această cerere de prelungire a duratei arestării preventive s-a judecat pe fond la Tribunalul Hunedoara, dar Curtea de Apel Alba Iulia a devenit instanţa de fond în acest dosar ca urmare a calităţii deţinute de ultimele două persoane inculpate în legătură cu acest caz, respectiv şeful SRI Alba, suspendat luni din funcţie, şi un subcomisar de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. Procurorii susţin că activitatea infracţională a membrilor grupării a fost sprijinită de către cei doi.
Reţinuţi luni pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului, locotenent-colonel Ioan Tarnu şi Liviu Schiau, subcomisar de poliţie de la BCCO Alba Iulia, vor fi cercetaţi în stare de libertate ca urmare a unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia dispuse în noaptea de luni spre marţi, având interdicţie de a părăsi ţara.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button