spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

Alina Mungiu-Pippidi: Cioban lovit de trăsnet după ce s-a vaccinat cu Astra Zeneca

- Advertisement -

După părerea mea, asistăm la un caz de isterie colectivă provocată. Şi de la un anumit grad de multiplicare încolo, cînd sute de mii de oameni distribuie şi se panichează, guvernele democraţiilor ţin seama.  Aşa funcţionează o democraţie. Şi brusc avem mii de oameni, dacă nu mai mult, care îşi întrerup programările. Conform Eurostat, în Uniunea Europeană mor anual 86 de bărbaţi şi 77 de femei dintr-o sută de mii din cauza unei hemoragii cerebrale. Peste 80 de femei şi un număr dublu de bărbaţi dintr-o sută de mii mor anual datorită unei maladii ischemice cardiovasculare (infarct), cam acelaşi număr cu morţile prin accident. Trombozele venelor profunde se întîlnesc la o sută din 100.000 de persoane anual, desi nu rezultă neapărat un deces. 17 milioane de europeni s-au vaccinat cu aşa-numitul vaccin Oxford produs de firma Astra Zeneca. Din aceştia, 17 000 pot avea la un moment dat tromboze, peste 37 000 e probabil că vor suferi un infarct iar peste 27.000 o hemoragie cerebrală. Peste 37 000 vor avea un accident după ce s-au vaccinat cu Astra Zeneca, adică vor da cu maşina peste ceva, vor ingera din greşeală praf de curăţat sau îi va lovi trăsnetul. Un număr considerabil vor divorţa. Sau se vor căsători. Sau îşi vor pierde slujba, se vor certa cu nevasta sau vor vorbi la telefon cu mama. Un număr infinit de evenimente vor fi posterioare vaccinului, ceea ce nu înseamnă cît de puţin că vor fi din cauza vaccinului. De asta, titlurile care abundă zilele astea cum că „Un om a murit de hemoragie cerebrală după ce s-a vaccinat cu Astra Zeneca”, sau „de infarct”, sau „a leşinat” sunt o ruşine pentru presa care le publică. Există 37 de raportări de cheaguri de sînge, conform Astra Zeneca, la 17 milioane de doze distribuite. Agenţia Europeană a Medicamentelui (AEM) a spus că s-au produs 30 de evenimente tromboembolice la circa 5 milioane de inoculări pe continent, dar nu există nici o dovadă că din cauza vaccinului, sau doar după vaccin, numărul fiind mult sub cel la care ne putem aştepta prin simpla distribuţia statistică normală. Cînd vaccinul era încă în studiu au existat loturi martor, la care nu s-a constatat mare diferenţă între cei vaccinaţi sau ceilalţi. Acum avem un experiment natural mult mai mare decît orice lot martor. În Anglia, unde 11 milioane s-au vaccinat deja cu acest vaccin, nu au fost raportate probleme deloc şi toate autorităţile sanitare îl apără. Nici vorbă să fie suspendate vaccinările. AEM, ca şi Asociaţia Internaţională de studiu a trombozei şi hemostazei care reuneşte experţi din toată lumea a declarat că numărul mic de incidente face legătura de cauzalitate între vaccin şi moartea prin tromboză la fel de plauzibilă ca moartea prin trăsnet. Că dacă eşti cioban, te-ai vaccinat cu Astra Zeneca şi te prinde furtuna pe munte e posibil să te lovească trăsnetul dacă nu ai unde te adăposti – oricît de ciudat ar părea cîteva sute de omani mor anual în acest fel. Numai că atunci poate nu vor crede atîţia oameni că de la vaccin te-a lovit trăsnetul, deşi titluri de ziare nu exclud să nu facă unii, tot aşa cum oameni mai slabi de înger vor face palpitaţii, vor leşina sau vor avea coşmare din cauza discuţiei despre vaccin, care poate înnebuni şi oameni normali mai puţin versaţi în statistică.

Citeste mai mult: adev.ro/qq4c3q

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.