spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

„Am umblat trei luni cu sfoara in poseta”

- Advertisement -

„Cautam zilnic un copac de care sa ma spinzur”, povesteste Daciana, o femeie de 32 de ani. „Acum sint un om normal”, adauga ea, lucru confirmat de medic. „Plingeam din senin, nu reuseam sa explic de ce pling, efectiv mi se rupea filmul in timpul conversatiei”, spune si Ioana, o alta ieseanca nevoita sa lupte cu depresia. Conform statisticilor, unul din sase indivizi are experienta unui episod depresiv major pe parcursul vietii, iar 8% dintre pacientii care necesita spitalizare pot comite suicid. Prelungirea crizei economice agraveaza fenomenul: in acest an, numarul depresiilor spitalizate s-a dublat la Iasi

S-au simtit neputincioase, nu au mai fost multumite de nimic, au plins intr-una si nu au mai dormit cu lunile. Aveau impresia ca nimeni nu le intelege, ca toti cei care le inconjoara au ceva cu ele si ca le vor raul. Nu de putine ori au crezut ca viata nu merita traita si ca moartea e o solutie. „Umblam cu sfoara in buzunar si cautam in fiecare zi un copac de care sa ma spinzur”, a marturisit o femeie in virsta de 32 de ani. Din momentul in care starea lor a primit insa numele de „depresie”, iar specialistii le-au explicat ca exista un tratament ce le-ar putea ajuta sa duca o viata normala, iesencele au renuntat la gindurile negre si au privit viata cu alti ochi. Au ajuns, astfel, de la starile insuportabile, la liniste si armonie si au aflat ca, in ciuda prejudecatilor, depresia este o boala curabila de cele mai multe ori, spitalul „Socola” fiind locul in care si-au recistigat viata.

De 21 de ani sub tratament

Ioana are 48 de ani. Cu putin timp inainte de a pleca din spital, dupa ce venise sa-si ia tratamentul, a acceptat sa povesteasca despre lupta ei cu depresia. Nu stia de unde sa inceapa, insa, in cele din urma, a reusit sa creioneze evolutia de la trecutul urit la prezent. „Depresiile acestea sint cauzate de mediul inconjurator, de situatia materiala precara, de stresul zilnic. La mine au fost divergente in familie, am avut probleme cu sotul, pur si simplu nu eram pe aceeasi lungime de unda. Erau scandaluri si, sigur, daca lumea din jurul tau te impunge, acasa sau la serviciu, la un moment dat iti pierzi calmul. Depresia mea s-a manifestat prin plins, de foarte multe ori plingeam din senin, nu reuseam sa explic de ce pling, nu puteam sa povestesc de ce am ajuns asa, efectiv mi se rupea filmul in timpul conversatiei”, a povestit doamna Ioana. A ajuns la medicul psihiatru prima data in anul 1990, atunci cind dermatologul care o trata pentru o boala de piele a observat ca femeia nu-si poate stapini plinsul si a sfatuit-o sa mearga la spital. „Aveam starea aceea ca ma enerva tot, totul era negru si urit. Atunci nimic nu te mai multumeste, parca nimeni nu te intelege, toti au ceva cu tine. La inceput aveam si ginduri din acestea, ca viata nu are sens, ca mai bine mori. Si cind aparea o problema cadeam si mai mult in depresie, ma rascolea si-mi aduceam aminte de toata suferinta de pina atunci”, a continuat ieseanca. In primii ani nu a mers la spital decit rar, medicul ii spusese ca pentru a se vindeca, mai intii trebuie sa schimbe mediul in care traieste. „Sigur, conteaza si virsta la care esti diagnosticat, dar si sprijinul familiei. Daca cei de alaturi stiu ca ceva iti face rau si totusi continua sa o faca, adica refuza sa te protejeze intr-un fel, atunci tu nu ai cum sa-ti revii. La citiva ani, in 1995, sotul a decedat. Mi-am crescut singura cei doi copii, nu mi-a mai trebuit sa am pe nimeni alaturi. Dar nu mai puteam sa fac fata problemelor, venind foarte rar la spital, asa ca din anul 2002 am venit luna de luna la spital pentru a-mi lua tratamentul”, a mai spus doamna Ioana.

„Daca imi iau tratamentul, sint un om normal”

Ieseanca sustine ca viata ei s-a schimbat complet dupa ce a urmat tratamentul cu rigurozitate. „Au trecut citiva ani pina cind am reusit sa imi explic boala. Dupa ce am luat tratamentul luna de luna, situatia nu mi s-a mai parut asa neagra. Lucrurile deveneau mai clare, vedeam si eu ca nu e adevarat ce simteam atunci, ca toata lumea are ceva cu mine. Si m-am linistit, pastilele oricum iti dau o stare de bine, te calmeaza, ai puterea sa mai lasi si tu de la tine intr-o problema. Dar pentru ca tratamentul sa aiba efect, persoana trebuie sa constientizeze ca e de lunga durata, de minimum trei luni, depinde de cit de grava e situatia, si sa aiba rabdare. Sa nu bea alcool, sa nu piarda noptile aiurea, sa aiba o alimentatie sanatoasa si, in felul acesta, va duce o viata normala”, a mai spus doamna Ioana. Numele „Socola” nu o mai sperie acum. Stie ca in mentalitatea multor ieseni „Socola” e un nume asociat cu nebunia. Dar, din momentul in care viata ei s-a transformat in bine, a invatat sa vina la spital ca la orice alta unitate medicala. „Multa lume se sperie de «Socola», a ramas ideea aceea ca aici sint nebunii. Dar depresiile sint boli, exista tot felul de tulburari de la cele usoare la cele grave, cu cit vii mai din timp aici, cu atit ti-e mai usor sa te vindeci. Pentru ca in timp psihicul devine fragil. Anul trecut am dorit sa intrerup tratamentul, ma simteam puternica, si dupa cinci luni am cazut iar in depresie. Am venit din nou aici, am luat tratamentul iar, pot spune ca sint mult mai bine. Si cind ma simt slabita vin si stau aici citeva zile si imi revin. Daca imi iau tratamentul, sint un om normal”, a conchis zimbind Ioana.

Trei luni la „fara clanta”

Daciana este o tinara de 32 de ani. Avea doar 19 ani atunci cind boala ei a debutat. Pe linga depresie, femeia a fost diagnosticata si cu tulburare afectiva bipolara mixta cu episod maniacal. Anul 1999 a fost ca un cosmar pentru ea. Dupa ce a terminat liceul, a urmat cursuri de barman-ospatar si apoi s-a angajat. „Am lucrat in domeniul asta zi si noapte, fumam mult, beam cafea, eram din ce in ce mai obosita si mai deprimata. Dupa care nu am mai putut dormi trei luni. Familia mea nu stia pe atunci de existenta acestui spital, mama a aflat apoi si m-a adus aici. Trei luni am stat internata la «fara clanta», cum se spune acum, atunci se spunea «la gratii». Eram o leguma. Am auzit apoi de clinicile de jos, cele in care poti iesi in curte, desi esti internata. Si, dupa un timp in care am stat acasa, am venit la una din clinicile acestea, iar in doua saptamini deja incepusem sa imi revin”, a povestit Daciana. Femeia spune ca starea pe care ajunsese sa o resimta inainte de a se interna aici era insuportabila. „Mergeam cu sfoara in buzunar si cautam un copac de care sa ma spinzur. Faceam asta in fiecare zi, asa imi spunea o voce, ca in cinci minute trebuie sa mor, iar cind ajungeam la copac, o alta voce imi spunea «nu acum, mai tirziu». Si plecam si apoi o luam de la capat. A fost foarte greu la inceput, cel mai mult m-am luptat cu vocea aia pe care o auzeam, desi nu voiam sa o aud. Stiu ca am cazut in genunchi, inainte sa fiu internata, mi s-a rupt filmul. Uneori parca nici nu as mai vrea sa cred ca eu am trecut prin asa ceva”, a continuat ieseanca.

„Nebunii sint afara”

Cu toate ca a trait un calvar, femeia a reusit sa treaca peste tot si sa o ia de la capat. Si-a intemeiat o familie, are un copil de noua ani si un sot care o protejeaza si o sprijina. Tratamentul si-a dovedit eficienta si in cazul ei. De opt ani ia in fiecare seara aceleasi doua pastile prescrise de medic, nu a mai schimbat schema de tratament si spera ca nici sa nu fie nevoie. Desi mai are perioade cind apar probleme si se simte mai trista si nemultumita, atunci cind vine la spital pentru a-si recapata linistea, viata iesencei decurge, in linii mari, ca cea a unui om normal. „Acum am venit pentru ca fetita mea e suspecta de leucemie. Si am simtit ca nu am o stare prea buna la aflarea vestii, desigur. Asa ca am venit la spital din timp, pentru a nu mai ajunge de unde am plecat. Aici e liniste, imi place, sint medici draguti, scap de galagia din oras si in citeva zile simt ca ma pot intoarce acasa. Stiu ca sint doamne care nu vin de rusine aici, dar noi avem o boala pe care o putem tine sub control si putem trai in liniste. Multi cred ca nebunii sint aici, insa, va spun eu, nebunii sint afara, nebuni sint cei care dau in cap, care fura, nu oamenii care vin sa-si trateze afectiunea. Eu stiu cum am fost cind am venit prima data aici si stiu cum sint acum, nu am nici o rusine in a veni la acest spital”, a incheiat Daciana hotarita.

Doar jumatate din bolnavi isi revin

Doctorii sustin ca starea femeilor s-a imbunatatit semnificativ in urma tratamentelor primite, dovedindu-se astfel, in ciuda prejudecatilor, ca depresia este o boala vindecabila, atunci cind tratamentul este administrat la timp si in mod corect. Desi nu exista un test paraclinic care sa duca la diagnosticul de depresie, specialistii in psihiatrie pot confirma depresia in urma anamnezei complete, a examenului clinic general si a evaluarii starii de sanatate psihica in cadrul interviului psihiatric. Conform statisticilor, 1 din 6 indivizi are experienta unui episod depresiv major pe parcursul vietii, iar 8% dintre pacientii care necesita spitalizare pot comite suicid. „Tratamentul farmacologic este aproape intotdeauna indicat in tulburarea depresiva majora si in tulburarea bipolara de tip II (episoade depresive si hipomaniacale). Scopul instituirii tratamentului este reducerea clinic semnificativa a severitatii simptomatologiei in comparatie cu normalitatea si obtinerea remisiunii. Adica obtinerea absentei simptomelor si restaurarea functionarii”, a declarat dr. Andreea Szalontay, director medical al Spitalului „Socola”.

Insa, pentru ca remisiunea sa poate fi obtinuta, medicii spun ca tratamentul trebuie sa fie corect administrat. „In cazul in care pacientul este incorect tratat, adica medicatia e neadecvata, in doze prea mici, de o durata prea scurta, atunci exista riscul de recadere sau de recurenta, cu instalarea unor episoade depresive mai frecvente si de lunga durata, cu scurtarea perioadei dintre episoade, cu afectare socio-profesionala. Depresia creste in acest fel riscul general de mortalitate si morbiditate, adica mortalitate prin accident vascular cerebral, diabet, infarct de miocard, cardiopatie ischemica cronica, dar si altele. Sub tratament corect administrat, 50% dintre pacienti se remit, 30% se remit partial, iar 20% evolueaza cronic”, a adaugat dr. Andreea Szalontay. Medicii atrag atentia ca daca in anul 2007 au fost inregistrate 4.300 de depresii la Spitalul „Socola”, in 2010 numarul lor a ajuns la 5.700, iar in primele sase luni ale acestui an numarul a ajuns la 4.604, adica aproape cit in tot anul 2010. Dublarea numarului depresiilor are la baza si criza economica, printre altele, conform specialistilor, iar medicii recomanda, cu atit mai mult, ca iesenii care se simt deprimati sa vina la medic pentru a urma un tratament si a duce o viata normala. Intrucit depresia nu este un capriciu, ci este o afectiune care trebuie sa fie vindecata, ca oricare alta, inainte ca viata persoanei sa devina un haos.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.