spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Amazoanele din PSD și-au ales liderul. Paula Hultoană a învins-o pe mai “academica” sa colegă, Ramona Mocanu

- Advertisement -

ALEGERI… Aproape 200 de femei pesediste și-au ales liderul județean. Au fost două candidaturi. Cea a primăriței de la cea mai mare comună din județul Vaslui, Zorleni, o comunitate cu 9.000 de locuitori, și “celebra” directoare de la Muzeul Județean Vaslui, Ramona Mocanu. Paula Hultoană de la Zorleni este o simplă absolventă a Facultății de Științe Economice Iași, din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, față de Ramona Mocanu, care are o carieră academică mult mai bogată, chiar mai strălucită decât a profesorului D.V. Marin. După ce a fost moașă comunală la Oșești, aceasta a descoperit o pasiune anormală pentru limbile moderne, a terminat fulgerător facultatea la Bacău, iar colac peste pupăză a făcut și un doctorat, pentru a nu-și pierde inspirația, de i-a lăsat cu gura căscată până și pe cei mai sârguincioși absolvenți de studii superioare. Și profesional a urcat la fel de fulminant, avându-l drept mentor pe profesorul de economie socialistă Dumitru Buzatu, ajuns între timp șeful PSD -ului la Vaslui. După terminarea facultății, a fost adusă la Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui (probabil contând mult doctoratul) și, după o scurtă carieră didactică, a fost unsă directoare la Muzeul Județean Vaslui. Și, de atunci, îndeplinește această grea sarcină, remarcându-se în special prin “îngroparea” unor situri arheologice, cu ar fi cel de la Găgești, unde o veche necropolă așteaptă să fie redescoperită, dar excelând la capitolul investiții, unde a reușit câteva performanțe notabile. A montat cele mai scumpe geamuri termopan din istoria instituțiilor publice din Vaslui, iar sub supravegherea sa, ca ordonator principal de credite, din visteria muzeului au dispărut sume consistente de bani. Nu mai vorbim de lansarea celebrelor parade de costume, unde rând pe rând, angajații muzeului joacă roluri celebre pentru vasluieni, cum ar fi cel al lui Peneș Curcanu, Elena Rosetti Solescu etc. De cealaltă parte, primărița de la Zorleni, fără prea multe studii postuniversitare, ocupă funcția de primar din 2008 și de atunci dezvoltă comuna în continuu. La acest moment, comunitatea condusă de aceasta a devenit mai atractivă decât cea a Bârladului, iar la o simplă întrebare adresată locuitorilor celor două localități, mulți ar vrea mai degrabă să locuiască în Simila (sat component al comunei), decât în Bârlad.

Ramona a fost „furată” ca în codru. A luat doar 40 de voturi, iar primărița 153

Cele 200 de femei pesediste au ales simplitatea, nefiind impresionate de titlurile academice ale Ramonei Mocanu. Rezultatul votului fiind unul covârșitor pentru primărița de la Zorleni, care le-a vorbit femeilor din sală din suflet, fără aroganță, anunțând obiectivul pe care îl are. Și anume, atragerea în politică a cât mai multor femei. Așa a reușit să culeagă 153 de voturi, iar directoarea de la Muzeu, cu un discurs elevat și bine articulat, le-a pierdut pe amazoanele din
PSD, obținând doar 40 de voturi. Supărarea a fost atât de mare, încât după alegeri, aceasta a plecat și nu a mai participat la o “agapă” de vin oferită în avans de senatoarea Gabriela Crețu, cu ocazia celor 57 de ani pe care îi împlinește. De fapt, aceste alegeri prefațează alegerile de pe data de 20 ianuarie, unde Organizația Județeană PSD Vaslui își alege președintele. Va fi ca la cel de-al XIII-lea Congres, fiindcă Buzatu se pregătește să fie reales în unanimitate. De fapt, scorul pe care Ramona Mocanu l-a luat sâmbătă la Organizația de Femei a fost și un test pentru Ciprian Trifan, să vadă dacă în partid există vreun curent anti-Buzatu. Fiindcă din culisele acestor alegeri, se pare că Paula Hultoană a fost încurajată să candideze chiar de președintele Buzatu. Pierderea alegerilor de către Ramona Mocanu poate să-l facă pe Ciprian Trifan să renunțe în a-l contracandida pe Dumitru Buzatu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Baaaii săracilor și inculților ce știți voi despre politica și banul public? Eu sunt doctor în istorie și chiar daca sug pulile din PSD tot doctor sunt. Sa vă trag la muie și să- mi lingeți pizda asta grasa și jegoasa .Proștilor.

    • Frumos, elegant, inteligent! Nu poti spune mai simplu: chiar nu vrea nimeni sa se ocupe cu doctoratul acestei fiinte? A cules din ziare articole despre Costache Olareanu si a plagiat tot. Cat despre banul public ce poti sa zici? Sporul de doctorat nu sunt foloase necuvenite cand va fi demonstrat plagiatul si se va retrage titlul de doctor? Dar despre atitudinea celor care o suporta in functii?

  2. Mai terminați cu prostiile! Ce contracandidat să aibe Buzatu? Când el nu va mai fi la conducerea județului o să vă puneți mâinile în cap de ce specimen vine.
    Iar tu, Timofticiuc, vezi-ți de frustrările tale. Dacă până acum nu te-au învățat la școală că nu este elegant să te iei în mod sistematic de o femeie, indiferent cum ar fi ea, e nasol de tine.

    • Nu te tii de capul ei daca isi vede de lungul nasului, dar can se tot cocoata si face si desface mai bine lupti pana ajunge jos, la locul ei. In cazul acestei tipe- nu a inteles ca este cu atat mai dureroasa caderea cu cat te-ai cocotat, pe nedrept, mai sus. Incepe curatenia de primavara, pentru Paste sau prostirea cu nume noi pentru alegerile din 2024?

      • Nume noi, nepatate, persoane demne de incredere sau care au facut lucruri remarcabile pentru judetul acesta-Gabriela Cretu, Ana Rinder, deputatii rotofei- Saormistii sau Cei trei purcelusi.

    • Marcele, ti-e predestinat numele. Pai cine se ia, bai băiatule, de femeie? Ce vina are ziarul ca doamna doctor nu-si vede de lungul nasului? Și de când e o ofensa sa scoți în evidenta titlurile câștigate cu atâta truda? E o jignire sa scrii doamna doctor Mocanu dacă ea are doctoratul? De când și pana când?

  3. Incep sexarile ? era si normal. Trifan vrea in continuare osul cel mare. ce e si cu pulitica asta. Dar pe rromii -tigani cine i i acapareaza Uzatu sau trifoi . ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.