GalatiMoldova

Ambasadorul Republicii Coreea de Sud s-a întâlnit cu studenţii gălăţeni

Ambasadorul Kim Eun-Joong a venit, vineri, la Galaţi ca invitat în cadrul proiectului de educaţie nonformală, „UGAL Leadership – perspective asupra Leadershipului”, organizat de Universitatea Dunărea de Jos şi Liga Studenţilor din Galaţi. În cadrul proiectului, ambasadorul le-a făcut o prezentare power-point despre globalizare şi Coreea de Sud şi le-a prezentat studenţilor mai multe teme despre Coreea şi despre Bucureşti în perioada regimului comunist, despre Bucureşti şi Seul de azi, după Revoluţia din 1989, dar şi despre parteneriatul dintre România şi Coreea şi cum vor face să reuşească împreună într-o revoluţie industrială. Ambasadorul le-a vorbit studenţilor şi despre cum se construieşte o carieră.

Înainte de întâlnirea cu studenţii, înaltul oaspete a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a spus că susţine ideea deschiderii unui consulat onorific la Galaţi, după cel deja existent la Timişoara.

„Există deja un consulat onorific în Timişoara, unde am organizat un eveniment cultural şi ne gândim să organizăm un eveniment similar la Galaţi, şi chiar să deschidem un consulat la Galaţi. Pentru a face un consulat la Galaţi trebuie să existe rapoarte de schimb, acorduri financiare, culturale, pentru a desfăşura activităţi bilaterale în aceste domenii. În urma discuţiilor avute cu domnul viceprimar (Gabriel Enache -n.r.) şi a unor posibile colaborări, ne gândim că există această posibilitate de deschidere a unui consulat onorific la Galaţi, dar suntem în negocieri”, a spus Kim Eun-Joong.
Potrivit rectorului Universităţii Dunărea de Jos Galaţi, Iulian Bârsan, în perioada interbelică în Galaţi erau 39 de consulate şi misiuni diplomatice şi economice, iar în prezent există doar consulatul onorific al Kazahstanului.

Kim Eun-Joong a aflat că Universitatea Dunărea de Jos are acorduri semnate cu peste 200 de universităţi din lume şi a avut, în urmă cu aproximativ zece ani, unele acorduri punctuale pe linie de acvacultură şi cu o universitate din Seul, care nu au mai fost prelungite.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/ambasadorul-republicii-coreea-de-sud-s-a-intalnit-cu-studentii-galateni.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button