Două ambulanțe aflate în fața Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași, pe 7 noiembrie, au atras atenția trecătorilor. Intervenția echipajelor medicale a fost necesară după ce un profesor al liceului a suferit un accident vascular cerebral hemoragic.
„Pacientul în vârstă de 45 de ani, a căzut în incinta liceului. A fost preluat de echipajul SAJ cu medic și transportat la Neurologie, cu suspiciune de AVC hemoragic”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.
Profesorul I. D. C., care predă Religie la colegiul ieșean, se afla pe hol în pauză, așteptând să intre la ore, când i s-a făcut rău. Conducerea școlii a confirmat incidentul și a transmis că toate procedurile au fost respectate.
„Este un eveniment neplăcut! Colegul nostru a făcut accident vascular cerebral hemoragic și a căzut pe hol, în pauză, în timp ce aștepta să intre la oră. Am gestionat evenimentul conform reglementărilor în vigoare. Domnul este la spital acum. Vom vedea în continuare comportarea acestuia după intervenția SMURD”, a precizat Constantin Chirilă, directorul Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu”…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ambulante-la-colegiul-garabet-ibraileanu-din-iasi-un-profesor-a-suferit-un-avc-hemoragic–1810843.html