Primăria Bârlad a luat decizia ca, începând cu data de 24 august, consultațiile Ambulatoriului de specialitate al Secției de Pediatrie (fostul Spital de copii) să se acorde în incinta mini-hotelului Stadionului Municipal Bârlad (fost Stadion „FEPA”), situat pe strada Aleea Parc, nr. 27.
„Totodată, aducem la cunoștință că personalul medical va oferi consulații doar în baza biletelor de trimitere de la medicii de familie, dar și pacienților cu boli cronice. Activitatea se desfășoară în cinci încăperi ale mini-hotelului, complet echipate și avizate din punct de vedere epidemiologic. Urgențele se asigură, în continuare, în clădirea Secției de Pediatrie. Decizia mutării Ambulatoriului pediatric în incinta mini-hotelului a fost luată, în primul rând, pentru o asigurare mai bună a circuitelor impuse de contextul epidemiologic actual, dar și pentru că imobilul Secției se află în prezent într-un amplu proces de modernizare și reabilitare”, a precizat primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș.