Fiscul își face planul de încasări din chichițe birocratice. Importatorul a 23 de tone de tablă s-a trezit cu marfa confiscată și cu o amendă severă pentru că și-a pus basca cu o întârziere de o jumătate de oră. Sancțiunea a fost anulată în instanță, mai ales că nici legea nu mai prevede confiscarea mărfii pentru orice fleac, dar ANAF merge până în pânzele albe.
În plângerea adresată Judecătoriei Pașcani, SC Proinvest Group SRL a arătat că încheiase în martie anul trecut un contract de achiziție a mai multor role de tablă galvanizată pre-vopsită. Tabla urma să fie livrată în mai multe transporturi, urmând ca furnizorul să notifice firma în momentul încărcării mărfii în străinătate, astfel încât Proinvest să genereze și să transmită codul UIT. Unul dintre transporturi a fost anunțat însă cu întârziere, când camionul era deja intrat în vama Nădlac.
Pe 16 octombrie, la ora 8.35, transportatorul a transmis firmei pășcănene un mesaj cuprinzând datele camionului și ale șoferului, pentru generarea codului UIT. Trei minute mai târziu, codul era generat și prezentat echipei de control din vamă, dar nu a fost considerat suficient. În seara aceleiași zile, firmei destinatare i s-au solicitat clarificări, la care a răspuns, trimițând documentele justificative necesare.
Totuși, pe 1 noiembrie, Proinvest Group a primit un proces-verbal datat 24 octombrie, prin care se dispunea aplicarea unei amenzi de 20.000 lei și confiscarea celor 22,8 tone de tablă importată, în valoare de 148.000 lei. Firma solicita instanței anularea amenzii, întrucât vina nu îi aparținea. Generase codul UIT de îndată ce aflase de transportul mărfii comandate. De asemenea, o ordonanță de urgență emisă la doar două săptămâni după control prevedea că marfa nu se mai confiscă în cazul firmelor aflate la prima abatere.
Totul a fost înlocuit cu un avertisment
Pentru ANAF, lucrurile erau simple. Camionul intrase în vamă la ora 8.05, iar șoferul nu putuse prezenta codul UIT. Proinvest Group făcuse comanda pe 14 octombrie, deci știa că urmează să primească tabla. Avusese tot timpul să genereze codul UIT. Nu era problema Fiscului că firma destinatară nu se înțelesese cum trebuie cu transportatorul. Oricum, i se aplicase amenda minimă.
Magistrații Judecătoriei Pașcani au fost de acord cu reprezentanții ANAF că beneficiara transportului avea obligația să obțină codul UIT până la momentul prezentării camionului în punctul de trecere a frontierei. Proinvest Group SRL putea afla cu ușurință momentul plecării transportului și deci, putea aproxima momentul în care generarea codului UIT ar fi fost necesară. Pe de altă parte, firma se afla la prima abatere de acest fel și nu putea fi acuzată de rea-voință. Fusese vorba de o simplă neglijență, nu de o încercare de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor legale, iar un simplu avertisment în loc de amendă era suficient…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/amenda-de-20-000-lei-pentru-un-om-de-afaceri-si-marfa-de-150-000-lei-confiscata-o-chichita-birocratica-fara-nicio-urmare-ce-a-decis-instanta-la-contestatie–1787036.html