Un cetățean eston a fost amendat cu 800 de euro pentru că a încercat să treacă frontiera cu o șapcă imprimată cu secera și ciocanul. Incidentul a avut loc pe 3 mai, la vama dinspre Ivangorod (Rusia) și Narva (Estonia), transmite Delfi.
Simbolul cu secera și ciocanul este folosit încă din 1917 și a devenit simbol oficial al Rusiei bolşevice în 1922. Ulterior, a fost preluat de toate partidele comuniste de inspiraţie sovietică. Imaginea celor două unelte suprapuse simbolizează alianța dintre țărănime și proletariatul industrial.
Grănicerii estonieni l-au amendat pe un bărbat cu 800 de euro pentru că a încercat să treacă granița purtând o șapcă imprimată cu secera și ciocanul. În ziua următoare, grănicerii au confiscat o insignă și două tricouri cu simboluri sovietice de la un cetățean din El Salvador.
Autoritățile de frontieră le-au explicat ambilor bărbați că simbolurile sovietice sunt interzise în Estonia. După ce au predat voluntar obiectele, li s-a permis intrarea în țară. Aceste incidente au loc în contextul unor modificări legislative recente. După invazia Rusiei în Ucraina, Estonia a introdus în Codul Penal articolul 151.1 privind „sprijinirea și justificarea crimelor internaționale”.
Citeşte întreaga ştire: Amenda uriașă primită de un bărbat care purta o șapcă imprimată cu secera și ciocanul, în Estonia: „Afișare publică de simboluri interzise”