spot_img
spot_img
29.3 C
Vaslui
16-aug.-2025

Amenințări cu moartea la Hârlău: bărbat arestat după ce a amenințat doi polițiști cu o furcă și pietre

- Advertisement -

Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi amenințat cu moartea doi agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Incidentul s-a produs pe 9 august 2025, în zona Hârlău, când inculpatul ar fi avut asupra sa o furcă și mai multe pietre.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, la data de 13.08.2025, a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de o persoană cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj. Propunerea a fost admisă”, au precizat reprezentanții Parchetului.

Din probatoriul administrat până în prezent, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul i-a amenințat cu moartea pe cei doi agenți în timp ce aceștia își desfășurau activitatea.

Reprezentanții Parchetului subliniază că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape legale ale procesului penal, având ca scop crearea cadrului procesual pentru administrarea probatoriului, fără a înfrânge principiul prezumției de nevinovăție…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/amenintari-cu-moartea-la-harlau-barbat-arestat-dupa-ce-a-amenintat-doi-politisti-cu-o-furca-si-pietre–1784967.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.