spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

An agricol foarte slab

- Advertisement -

Din cauza secetei

GRAV Din cauza secetei din aceastã varã, coroboratã cu cea din toamna trecutã, productiile agricole la culturile de toamnã sunt cu mult mai mici decât cele de anul trecut. Astfel, în cazul culturilor de floarea-soarelui, recolta obtinutã este la jumãtate fatã de 2011, în timp ce la porumb, pentru consum, pânã acum, recolta medie este de doar 768 kg/ha, fatã de peste 4.000 anul trecut. Mai grav este cã, din cauza secetei, nu se poate ara, astfel încât, dacã nu va ploua în perioada urmãtoare, este posibil ca agricultorii sã nu poatã cultiva pe suprafetele programate culturile de toamnã, ceea ce va genera alte pierderi, în special la rapitã si la grâu.

În judetul Vaslui, campania de recoltare a culturilor agricole este în curs de desfãsurare, pânã la aceastã orã fiind realizat recoltatul la floarea-soarelui, de pe 25.466 ha, reprezentând 51% din suprafata totalã de 50.335 ha cultivatã. Productia medie obtinutã, pânã în prezent, este de 1134 kg/ha, aproape jumãtate din productia obtinutã anul trecut, de 2050 kg floarea-soarelui la ha. În acelasi timp, recoltarea la cultura de floarea-soarelui pentru sãmântã s-a încheiat, de pe o suprafatã de 336 ha, productia medie realizatã fiind de 1115 kg/ha. A început si recoltatul la porumb boabe pentru consum fiind deja culese 12.400 ha, respectiv 12% din suprafata înfiintatã cu aceastã culturã, din total program de 101.231 ha, productia medie obtinutã pânã în prezent, fiind de doar 768 kg/ha, mult mai micã fatã de cea obtinutã anul trecut, care a fost de peste 4 to porumb/ha. Alte culturi în curs de recoltare sunt cele de struguri de masã, care au fost culesi de pe 41% de pe suprafata totalã de 274 ha, obtinându-se o productie medie de 4514 kg/ha, dar si a strugurilor pentru vin, care au fost recoltati în procent de 82% de pe suprafata totalã de 10.994 ha.

Pregãtiri pentru anul viitor

Pe terenurile afectate de fenomenul de secetã pedologicã prelungitã, lucrãrile de arat si pregãtire a patului germinativ, se desfãsoarã cu dificultate. Pânã acum, totalul teren eliberat în vederea semãnãturilor culturilor de toamnã însumeazã 63.615 ha, doar pe 36.650 ha (58%) fiind realizate arãturi. Din suprafata programatã pentru semãnarea culturilor de toamnã de 85.156 ha, au fost înfiintate 8884 ha cu rapitã respectiv 49% din suprafetele programate a fi înfiintate cu aceastã culturã, suprafete mult mai mici fatã de cele înfiintate anul trecut, atunci când pierderile datorate secetei pedologice ale cultivatorilor de rapitã au fost aproape totale. „În aceastã perioadã se executã în continuare lucrãrile specifice, respectiv continuarea lucrãrilor de recoltare, transport si depozitare a produselor agricole de sezon, eliberarea terenurilor agricole de resturile vegetale si efectuarea de arãturi si pregãtirea patului germinativ în vederea însãmântãrii cerealierelor de toamnã, respectiv orz si grâu, pe terenurile a cãror umiditate permite acest lucru. Din pãcate, în cea mai mare parte a judetului, din cauza secetei, arãturile si semãnãturile de toamnã se fac cu dificultate, multi dintre agricultori asteptând primele ploi pentru a pregãti culturile pentru anul viitor.”, a declarat Gabriela Anghelutã, purtãtorul de cuvânt al Directiei pentru Agriculturã a Judetului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.