spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
24-apr.-2024

Ancheta de 20 de lei, la final: plângerea profesorului cu mașina sechestrată, fără temei legal! (FOTO)

- Advertisement -
DECIZIE… Petentul a fost obligat la plata a 20 de lei, cheltuieli judiciare, sumă care, crede profesorul Popenco, ar reflecta munca din cursul anchetei.

VERDICT… Hușenii trebuie să știe că au toate motivele să ia în serios orice anunț scris la intrarea în parcarea vreunui magazin, prin care sunt anunțați că, dacă lasă mașina acolo, mai mult de două ore, roțile le vor fi legate și ei vor fi nevoiți să achite patronului o amendă de 100 de lei. A fost clarificat acest aspect de către procurorii de pe lângă Judecătoria Huși, care i-au respins definitiv plângerea profesorului Mircea Popenco, cel care, la începutul anului, s-a trezit cu roțile autoturismului, blocate. Nici contestația la procurorul-șef nu a fost admisă, astfel că treaba s-a lămurit. Petentul a fost obligat la plata a 20 de lei, cheltuieli judiciare, sumă care, crede profesorul Popenco, ar reflecta munca din cursul anchetei. “Bineînțeles că mă duc la ANAF, să achit cei 20 de lei, cu care mă văd acum dator, pentru că am reclamat că unul mi-a blocat roțile la mașină, mai hotărât decât Poliția. 20 de lei au spus că a costat toată ancheta? 20 de lei dau”, susține, supărat, profesorul. Acesta însă nu vrea să pună punct epopeei care durează, iată, de 8 luni de zile, și a anunțat că a trimis patru scrisori recomandate, către… destinari importanți.

Până la urmă, unde decid oamenii Legii, se închide jocul! Asta poate fi concluzia în vestitul caz al mașinii sechestrate a cunoscutului profesor de Geografie din Huși, Mircea Popenco. După ce și-a pus ultima nădejde în contestația formulată la procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, căruia i s-a plâns că dispoziția de clasare a cauzei este incorectă, a aflat de curând că demersul său a fost respins definitiv. Nu este foarte clar dacă de vină ar fi faptul că profesorul a acuzat săvârșirea infracțiunii de “uzurpare de calități oficiale”, deși ar fi trebuit altfel încadrată fapta, ori, efectiv, e normal ca cineva să blocheze cu de la sine regulă mașina altuia, însă cert este că pecetea a fost pusă: nu are nicio vină nimeni, în cazul roților blocate! S-a supărat și mai tare profesorul Popenco, pentru că, omenește fie spus, cum să fie normal ca cineva să decidă blocarea roților unui autoturism și să pretindă 100 de lei pentru eliberarea mașinii, dacă asemenea treburi ar ține de Poliție? Dar, dacă anchetatorii au dat această soluție, știu ei mai bine litera legii, decât ceilalți.

“Oamenii din Huși trebuie să știe dacă să se supere sau să nu se supere, când s-or trezi ca și mine, că le cere unul 100 de lei, să le deblocheze mașina personală”

Profesorul a constatat că în ordonanța care îi respinge contestația, este menționat faptul că petentul, adică dânsul, are obligația să achite suma de 20 de lei, cheltuieli judiciare. “Nu știu, stau și mă gândesc. 20 de lei este o sumă foarte mică, la atât a fost evoluat tot efortul anchetei? Pai, atunci nu mă mai mir de ce rezultatul este cel care este. Nu e nicio problemă. 20 de lei au zis că am de dat? 20 de lei mă duc la ANAF să plătesc”, susține profesorul. Acesta rămâne îndoit asupra neconcordanței dintre mențiunea făcută de Poiliția Rutieră chiar în procesul verbal de la fața locului, unde se spune că parcarea în cauză este “parcare deschisă circulației publice”, iar în ordonanțele procurorilor de la Parchet este considerată “parcare privată”. “Ori e una, ori e alta. Eu îi cred pe polițiștii de la Rutieră, că ei știu cel mai bine ce este acolo”, spune dascălul. Deși orice alt demers ar fi inutil, Mircea Popenco a mai identificat un pas de făcut: “Am făcut patru scrisori, expediate cu A.R., către patru mari instituții: Parchetul General, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne și Consiliul Superior al Magistraturii. Între altele, aș vrea să aflu și eu de la aceste instituții, dacă este sau nu legal ca cineva, oricine, să blocheze roțile unei mașini a cuiva într-o parcare deschisă circulației publice – după cum au precizat foarte clar în data de 7 ianuarie 2021, doi angenți ai Poliției Rutiere Huși, în procesul verbal înregistrat cu numărul 500021/11/01/2021, la Poliția municipiului Huși. Atât vreau să știu. Pentru că oamenii din Huși trebuie să știe dacă să se supere sau să nu se supere, când s-or trezi ca și mine, că le cere unul 100 de lei, dacă vor să plece cu mașina personală, din parcarea unui magazin”, susține profesorul Popenco.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.