24 C
Vaslui
17-sept.-2021

Andreea-Patricia Dragoslav, șefă de promoție a Liceului Teoretic “Mihail Kogălniceanu” cu media 9,99

STUDIU… Andreea este de părere că cele mai folositoare materii pentru un elev sunt matematica, fizica și biologia.

TÂNĂRĂ SPERANȚĂ… Olimpica Andreea-Patricia Dragoslav a încheiat ciclul liceal cu media 9.99 și a fost desemnată șefă de promoție a Liceului Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, Vaslui. Pentru absolventă, viața de liceu a fost ca un montagne-russe, plină de suișuri și coborâșuri, “în definitiv, un traseu al maturizării”: “A fost un întreg proces în care am învățat cum să-mi echilibrez pornirile, emoțiile, dorințele, care au pendulat mereu între două extreme”, a explicat Andreea. Tânăra intenționează să urmeze cursurile Facultății de Farmacie din cadrul UMF Cluj, cu scopul de a deveni profesor universitar și de a-și îndeplini visul dintotdeauna: să facă cercetare.

“Un șef autentic de promoție, nu doar cu titulatura”, așa cum o descrie directorul liceului, Ignat Cătălin, Andreea și-a cîștigat titlul nu doar prin notele obținute la clasă, ci mai ales prin performanțele deosebite pe care le-a avut la olimpiadele de chimie, fizică, lingvistică și matematică. O singură notă de 9 obținută în clasa a IX-a la fizică a împiedicat-o să termine liceul cu media 10. Totuși, absolventa se bucură că meritele i-au fost recunoscute și răsplătite. “Mă bucur din toata inima că toate eforturile mele din ultimii 4 ani au fost încununate cu acest titlu. Îmi place să învăț, dar aș fi regretat timpul și energia consumate, dacă n-aș fi ieșit șefă de promotie, deoarece a-ți strica o medie înseamnă de multe ori un moment de neatenție, și nu unul de neștiință. Este un rezultat la care am aspirat încă din clasa a 9-a, deși motivul l-am aflat abia ulterior: pasiunea mea pentru cunoaștere este universală și totodată îmi place să excelez în orice activitate încep”, spune fata. În ceea ce privește rezultatele remarcabile, Andreea a enumerat câteva dintre concursurile la care le-a obținut: “M-am calificat la etapa națională a Olimpiadei de Chimie din clasa a IX-a , până în clasa a XI-a. Din păcate, în clasa a XI-a am rămas doar cu calificarea, întrucat s-a anulat faza pe țară. În schimb, în clasa a X-a m-am întors cu o Mențiune Specială. În clasa a IX-a și a XI-a, m-am calificat la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică. Într-a IX-a am avut ocazia să mă calific la faza națională și la Olimpiada de Fizică. Cum am descoperit matematica abia la liceu, în clasa a IX-a am făcut pași mici spre aprofundarea acestei materii și am participat la Concursul de Matematică Aplicată ‘Adolf Haimovici’, competiție incomparabil mai ușoară decât olimpiada. La acest concurs am obținut locul 2 la faza națională. Din clasa a X-a, am participat la olimpiadă, însă nu m-am calificat,obținând locul 3 la faza județeană. Iar județeana din clasa a XI-a a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19”.

“Pentru mine, liceul a însemnat să mă regăsesc pe mine însămi ca în niște oglinzi paralele în alte firi doritoare să se găsească pe sine”

Andreea a învățat la profilul științe ale naturii, sub îndrumarea dirigintei sale Romașcu Gianina, profesoară de biologie. “Am petrecut ultimii 4 ani în colectivul clasei cu profilul științe ale naturii, mai exact prima clasă cu acest profil din generația noastră (B). Cea care ne-a îndrumat în calitate de diriginte este doamna Romașcu Gianina și am studiat cu ajutorul dumneaei biologia. Din fericire, pot declara că am format alături de colegii mei un colectiv frumos. Am fost un grup, deși nu întotdeauna unit, totuși destul de omogen, liniștit, am empatizat, ne-am înțeles unii pe alții, și, mai ales, am țintit cu toții sus. E o mare bucurie să faci parte dintr-un colectiv alcătuit din adolescenți care pun preț atât pe educație, cât și pe valori morale”, a povestit tânăra. Misiunea de căutare a sinelui a început în liceu, iar pe parcursul acesteia, fata a ajuns la un echilibru între cele două extreme între care oscila: “Pentru mine, liceul a însemnat să mă regăsesc pe mine însămi ca în niște oglinzi paralele în alte firi doritoare să se găsească pe sine. A fost un întreg proces în care am învățat cum să-mi echilibrez pornirile, emoțiile, dorințele, care au pendulat mereu între două extreme. A însemnat o puternică oscilație între vulcanism emoțional, între pasiunile mele febrile și resemnarea în fața deziluziilor vieții. Pentru mine, liceul a fost o profundă sensibilizare la nevoile celor din jurul meu, un contact direct cu nenumărate surse de inspirație și, în definitiv, un traseu al maturizării”, a relatat Andreea. Pentru a avea succes în viață trebuie să muncești, să faci lucrurile cu pasiune, să fii motivat și să ai răbdare, iar de aceste lucruri este pe deplin conștientă și șefa de promoție a Liceului Mihail Kogălniceanu. Întrebată care este secretul rezultatelor sale, Andreea a oferit un răspuns matur, plin de profunzime și înțelepciune. “Secretul? Nu putem numi secret un lucru universal cunoscut. Cu toții știm că pentru un rezultat bun, pentru reușită trebuie să muncim , să muncim și iar să muncim. Am întâlnit persoane care iau în derâdere munca. Sunt persoane care consideră că munca e a celor lipsiți de talent. Dar adevărul este că majoritatea oamenilor ar reuși să ajungă la rezultatul dorit, dacă ar depune suficient efort. Cu atât mai mult când este vorba de învățământul preuniversitar. Cred mai degrabă că ‘talentul’ necesar pentru a avea note bune este reprezentat de pasiunea pentru cunoaștere, curiozitate, perseverență. Cu o motivație interioară puternică, cu răbdare și cu asumarea efortului, ca necesitate, atingerea țelului e aproape garantată”, a răspuns absolventa. Drumul spre succes este adesea anevoios, însă cu oamenii potriviți alături, rezultatele nu contenesc să apară. Acesta este și cazul Andreei, care ne mărturisește cât de importantă este prezența acestor persoane pe această cale: “E vital să ai prieteni, profesori, colegi care să împărtășească aceeași dragoste pentru performanță sau măcar să te susțină pe calea ta. Pentru mine, a fost foarte important să cunosc adolescenți de vârsta mea care să-și investească timpul în studiu, care să-și propună să se autodepășească. M-am ghidat după astfel de modele. Am învățat să mă perfecționez, să-mi observ cu răbdare evoluția, am fost încurajată și am încurajat. Pe de altă parte, rol primordial au avut și profesorii. Au fost câteva cadre didactice care mi-au influențat evoluția și după modelul cărora m-am format. În primul rând, doamna Drăgoi Nicoleta, care m-a îndrumat în cadrul Centrului de Excelență la chimie, a fost pentru mine întotdeauna o sursă de inspirație. Mereu m-a motivat să învăț mai mult, mereu m-a încurajat și a avut încredere în mine și în reușita mea. În al doilea rând, am luat drept puncte de reper, ba chiar am aspirat la câteva dintre calitățile domnului profesor de matematică de la clasă, Romașcu Sergiu. Am preluat de la dumnealui severitatea, siguranța în cunoștințele și în forțele proprii și obstinația de a nu mă opri până nu gasesc soluția oricărei probleme”, a povestit Andreea.

Totul are un “de ce?”

Fiind pasionată de științele exacte, îndeosebi de matematică, Andreea se întreabă de ce unii elevi ajung să învețe mecanic chiar și la această materie, unde totul ține de gândirea logică.”Întotdeauna mi-au plăcut științele exacte, însă n-aș putea numi materii preferate decât matematica și chimia, pentru care am nutrit o profundă și intensă pasiune în timpul liceului”, spune Andreea. Întrebată care este materia pe care o consideră a fi cea mai folositoare elevilor, aceasta a argumentat importanța a trei materii. “Nu pot să nu vorbesc despre matematică. E foarte interesant cum studiul matematicii îți formează gândirea. Nu e vorba de materia în sine care se studiază la școală, cu care, într-adevăr, majoritatea elevilor n-o să se mai întâlnească niciodată, ci vorbesc despre gândirea logică, sistematică, ordonată, gata să facă conexiuni, pe care o dobândești cu ajutorul matematicii. Problema e ca elevii tind să învețe mecanic chiar și la ‘mate’, unde teoretic n-ai cum să înveți pe de rost. De cele mai multe ori, copiii văd formula și o aplică. Logic ar fi să înțeleagă cum a apărut formula, ce exprimă formula, de ce nu merg anumite principii de rezolvare, de ce merg altele. Totul are un ‘de ce?’, iar în lipsa acestuia, matematica pare un set de tipare și devine, astfel, inutilă. De altfel, e foarte important să-ți cunoști corpul, să cunoști fenomenele din jurul tău, de aceea aș opta mereu pentru biologie și, respectiv, fizică”. Pe viitor, Andreea Dragoslav își va urma visul pe care l-a avut dintotdeauna: acela de a fi cercetător. “Doresc să urmez cursurile Facultății de Farmacie, din cadrul UMF Cluj, cu scopul de a deveni profesor universitar și de a-mi îndeplini visul dintotdeauna: să fac cercetare”, a concluzionat olimpica.

Ultimele Știri
- Advertisement -spot_img
Ultimele Știri
- Advertisement -spot_img

7 COMENTARII

  1. Felicitari, Andreea! CE frumos ar fi daca ar gandi asa frumos, mai multi elevi! Din gramada de absolventi din liceee unii au ramas cu notele atat, au uitat totul! Da, performanta inseamna munca, perseverenta caci si marele Eminescu spunea: 10^% inspiratie si 90% transpiratie! Sa reusesti in toate, copil intelept !

  2. Din respect pentru munca unui copil, ziarul ar trebui sa aiba decenta sa cenzureze comentariile care, nu au nicio legatura cu libertatea de exprimare, ci cu imbecilitatea.
    Felicitari, Alexandra! Emani lumina, sa o oferi intregii lumi! Succes si cinste parintilor care te-au crescut!

    In alta ordine de idei, destul de frustrant ca tocmai olimpicul care reprezinta judetul la Nationala de fizica sa aiba media de noua, in timp ce altii, paraleli cu fizica (nu neaparat de la LMK, ci in general) s-au lafait in note de 10.

    • Daca a avut media 9 la fizica inseamna o mare nedreptate! Andreea, esti model de urmat pt multi copii care …vaneaza doar note si nu isi propun sa retina nimic, nu isi formeaza gandire logica, nu fac conexiuni despre care vorbeai!

  3. Cercetarea este cel mai inalt punct al stiintei.
    Ce sa le ceri prostovanilor care scuipa semine in fata telefonului luat in rate de la orange…

  4. Bravo, sa fii un model pentru ceilalti colegi si sa ai bafta sa razbesti intr-o lume unde toti copiii de bani gata sunt propulsati in functii inalte prin concursuri aranjate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here