Anunț de ultimă oră de la meteorologi: Ploile se extind în toată țara, vremea se răcește semnificativ
Miercuri la ora 10 a intrat în vigoare o informare meteo de ploi importante cantitativ, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului și răcire a vremii care va fi valabilă până duminică dimineață, a anunțat ANM.
Potrivit meterologilor, precipitațiile se vor extinde dinspre vest și sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.
Vor fi ploi, dar în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27 / 28 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10…25 l/mp, iar în regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali de 35…45 l/mp și local de 60…80 l/mp.
Local și temporar vântul va avea intensificări miercuri în vestul și estul țării, iar din noaptea de joi spre vineri în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45…50 km/h. În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi rafale de 70…90 km/h…https://hotnews.ro/anunt-de-ultima-ora-de-la-meteorologi-ploile-se-vor-extinde-in-toata-tara-vremea-se-raceste-semnificativ-unde-o-sa-fie-lapovita-si-ninsoare-2116568