spot_img
spot_img
15.6 C
Vaslui
16-iun.-2025

Apel către oamenii cu suflet mare: un bârlădean s-a stins din viață în SUA. Familia are nevoie de ajutor pentru a-l aduce acasă

- Advertisement -

AJUTOR… Un bârlădean s-a stins din viață, în urmă cu o săptămână, în Statele Unite ale Americii, acolo unde emigrase în urmă cu mai bine de 20 de ani. Se numește Cristian Hiliuță și avea 45 de ani. A fost găsit decedat în casă, de prietenii săi care nu mai reușeau să ia legătura cu el de câteva zile. Vestea a căzut ca un trăsnet peste famile și toți cei care l-au cunoscut, pentru că nimic nu anunța un astfel de sfârșit. Cristian se confrunta de ani de zile cu un diabet, însă îl ținea sub control. Prietenii cred că epuizarea l-a adus punctul acesta, deoarece mereu alerga între cele două locuri de muncă ale sale. Părinții lui Cristian, doi oameni în vârstă, își doresc să-l aducă acasă și să-l înmormânteze creștinește, însă costurile repatrierii din SUA sunt mult prea mari, astfel că toți cei care doresc să fie alături de familia Hiliuță sunt îndemnați să contribuie financiar. “Cu multă durere în suflet, vă anunțăm că a plecat dintre noi cea mai iubită ființă a noastră, Cristian. Cei care puteți și aveți posibilitatea, vă rog să ajutați pentru repatrierea sa din America”, a scris pe Facebook mama lui Cristian.

Mobilizare pe rețelele de socializare pentru Hiliuță

Români din SUA, dar și din țară au distribuit apelul mamei lui Cristian: “O familie își strigă durerea și disperarea. Fiul lor, Cristian Hiliuta, a plecat mult prea devreme dintre noi, departe de casă, în America. Acum, părinții lui luptă cu durerea sfîșietoare și cu imposibilitatea de a-i aduce trupul neînsuflețit acasă, în România, pentru a-i oferi un ultim rămas-bun. Haideți să le fim alături în aceste momente cumplite. Costurile repatrierii sunt uriașe, dar împreună putem face o diferență. Orice donație contează. Orice distribuire poate ajunge la cineva care poate ajuta. Împreună putem aduce speranță și alinare unei familii copleșite de durere. Donația se poate face în contul Bancar Transilvania pe numele Hiliuță Lina, cont RO13BTRLRONCRT0130044801, SWIFT BTRLRO22. Vă mulțumim!”, au transmis prietenii lui Cristian Hiliuță.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.